Ce face și cum arată Gianina Corondan, celebră cândva pentru lookul său rebel. Ai crede că are aproape 50 de ani?

 Oana Popoiag
.
Gianina CorondanGianina Corondan

O știm pe Gianina Corondan de-o viață, fiind una dintre cele mai cunoscute vedete ale anilor 2000. S-a remarcat prin energia sa ieșită din comun și spontaneitate, dar până de curând, vreme de câțiva ani buni a intrat într-un con de umbră.

Gianina Corondan este una dintre cele mai vechi prezențe pe micul ecran, căci o știm de-o viață. Deși n-ai zice, cea mai energică și cu singuranță una dintre cele mai spontane prezentatoare tv a ajuns în pragul vârstei de 50 de ani. La fel de neobosită ca în anii 2000, cu același look rebel care a consacrat-o, Gianina a fost, totuși, vreme de câțiva ani buni, până de curând, într-un con de umbră.

Gianina Corondan a vrut să părăsească țara

În toamna anului trecut s-a produs marea sa revenire, prin emisiunea 'Te cunosc de undeva', unde sonda viața de culise a show-ului, iar acum prezintă la TVR 1 emisiunea 'Fețe-fețe'.

Puțini știu că a existat o perioadă în viața sa când s-a gândit să emigreze, însă s-a răzgândit în ultima clipă. 'Am vrut să plec la Londra, aveam foarte mulți prieteni, mi-am zis că am România mea acolo. Mi-am dedicat o lună căutărilor și întrebărilor, dar am ajuns la concluzia că mi-e foarte dor de țară, că nu pot sta fără limba română mai mult de două săptămâni, nu pot cânta așa cum cânt aici, nu pot grăi, munci, face schimb de priviri pe care să le înțeleg așa ca aici. Prin urmare, vreau să vorbesc și cu ochii', a povestit vedeta.

Gianina Corondan a trăit una din cele mai neplăcute experiențe ale unei vedete în online

Puțini își mai aduc aminte, dar în urmă cu câțiva ani, Gianina Corondan a trăit una dintre cele mai neplăcute și bizare experiențe în online. Adrian Pescariu, unul din abonații tabloidelor la vremea aceea, a anunțat pe pagina sa de Facebook că prezentatoarea tv a murit din cauza unei boli incurabile, rugându-și totodată prietenii virtuali să ducă vorba mai departe. Nu se știe de ce a comis acesta o astfel de gafă de neconceput, cert este că falsa știre s-a răspândit instantaneu.

'N-am murit și nici bolnavă nu sunt. N-ai pe cine da în judecată după astfel de mesaje, pentru că nimeni nu-și însuşeşte vina. Mă pregătesc de aniversare (ziua ei la 30 ianuarie, n.r.) şi vreau să fac din nou televiziune', a declarat pentru Click! la momentul incidentului Gianina Corodan.

Foto: arhiva VIVA!, Instagram 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton