Ce avere are Mihai Constantinescu. Poveștea neștiută a artistului: ”Am scăpat de boli, însă de casă ăștia nu mă lasă să uit”

 Oana Popoiag
.
Mihai Constantinescu avereMihai Constantinescu avere

Puțini știu că în ultimii zece ani, viața lui Mihai Constantinescu a fost nu doar un șir de grave probleme de sănătate, ci și unul de numeroase probleme financiare. 2007, anul în care problemele de inimă au început, a fost și anul în care a pierdut casa unde locuise timp de 20 de ani, necaz care l-a afectat profund.

Mihai Constantinescu este în comă din luna mai, când a suferit un stop cardio-respirator. Starea artistului este în continuare incertă, deși se vehiculează tot felul de ipoteze. Cert este că o țară întreagă se roagă pentru artistul care a dat atâtea melodii de neuitat și speră ca acesta să-și revină.

Puțini știu că, în ciuda popularității, artistul nu era un om bogat, din contră. Pe lângă problemele de sănătate, acesta a avut în ultimii ani serioase probleme financiare.

Ce avere are Mihai Constantinescu

Una dintre cel mai mari supărări ale vieții sale a fost faptul că în 2007 artistul a pierdut casa în care locuise timp de 20 de ani, după ce proprietarii de drept ai casei naționalizate au luat imobilul în primire. Mihai Constantinescu s-a opus, dar a fost nevoit să evacueze în cele din urmă locuința.

Coincidența face că anul 2007 a fost și anul în care artistului i-au fost montate valve biologice, semn că problemele cu inima s-au înrăutățit după necazul suferit.

'A fost cumplit. Am stat pe la prieteni, apoi la soră mea, iar acum stau cu chirie. La vârstă mea să stai pe la ușile altora, cine și-ar fi imaginat. Simț că înnebunesc când îmi amintesc. Și acum, tot noi, dați afară din casă, trebuie să plătim chiria exorbitantă stabilită prin ordin judecătoresc. 18.000 de euro pentru cele zece luni în care am continuat să stau în casă pe care o credeam a noastră, dar instanță decisese că este a altora. Sumă exorbitantă s-a împărțit la doi. O parte o plătește fostă mea soție, o parte eu. Și cum eu nu am avut banii, mi-au pus oprire de 33% pe veniturile lunare. Am scăpat de boli, însă de casă ăștia nu mă lasă să uit', declara acum câțiva ani Mihai Constantinescu.

Se pare că nici concertele nu mai mergeau bine, având în vedere că Mihai Constantinescu ajunsese să ceară circa 1000 de euro pe un recital.

Mihai Costantinescu se luptă de zece ani cu probleme la inimă

Artistul de 73 de ani se luptă de foarte mult timp cu probleme la inimă. De altfel, în luna martie a ajuns la spital acuzând probleme de respirația și având tensiune oscilantă. Cântărețul a suferit două intervenții chirurgicale la inimă în ultimii zece ani, diagnosticul său fiind de stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, hipertensiune pulmonară medie și insuficiențe respiratorii. În 2017 artistul a suferit o intervenție pe cord, iar în 2007 i-au fost montate valve biologice.

 

  

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton