Cătălin Botezatu, rugăciuni printre lacrimi la Racla Sfintei Parascheva: ”M-am întins pe Raclă ca un copil”

 Calin Maria Bianca
.

Cătălin Botezatu, rugăciuni printre lacrimi la Racla Sfintei Parascheva. Celebrul creator de modă a simțit nevoia să își întoarcă privirea din nou către Divinitate. Nu a stat pe gânduri și a mers direct într-un loc sfânt, încărcat de multă putere și energie pozitivă. Numeroși creștini își spuneau problemele și se rugau, printre care și vedeta, care nu și-a stăpânit plânsul. Cu lacrimi pe față, a cerut din nou ajutorul lui Dumnezeu, însă nu a uitat să fie recunoscător pentru minunile din viața sa. Iată declarațiile pe care le-a făcut!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!

Dintotodeauna, Cătălin Botezatu a explicat că este un om credincios, cu frică de Dumnezeu. Întotdeauna, fie că a trecut prin bine sau prin lucruri mai rele, a știu că nu este singur și că o să treacă prin ele cu bine. După o perioadă încărcată din viața lui, celebrul creator de modă s-a întors la divinitate, acolo unde și-a găsit liniștea de fiecare dată.

bote-1-2bote-1-2

Cătălin Botezatu nu și-a stăpânit lacrimile în momentul în care s-a văzut în vârful muntelui, la Racla Sfintei Parascheva. Celebrul creator de modă a decis ca după ziua lui de naștere, la doar o săptămână, să facă o exacapdă într-un loc sfânt. Zis și făcut! Totuși, nimeni nu se aștepta la o astfel de reacție din partea lui Cătălin Botezatu. Fără a ezita, a povestit totul pe larg, inclusiv ce a simțit.

Citește și: Cătălin Botezatu și Loredana Groza s-au sărutat, la ziua designer-ului:”Suntem liberi. Orice ar fi, nu te opri!”

Citește și: Cătălin Botezatu și-a făcut cadou de ziua lui o mașină de lux cu interiorul roz:'Mi-o doream enorm'

Citește și: Carmen Harra reacționează după declarațiile făcute de mama lui Theo Rose:'Eu nu vorbesc fără să știu. Ei nu sunt suflete pereche'

Citește și: Vlad Gherman și Oana Moșneagu vor să își întemeieze o familie:'Ne gândim la căsătorie, avem o vârstă…'

Cătălin Botezatu, rugăciuni printre lacrimi la Racla Sfintei Parascheva

Cătălin Botezatu a dezvăluit în cadrul unei emisiuni TV de la Antena Stars că a simțit lucruri extrem de puternice la Racla Sfintei Parascheva. Ba mai mult a povestit, că i-au dat instant lacrimile și nu s-a mai putut controla apoi. Nu l-a interesat absolut deloc de cine îl vedea sau cine este acolo, ci doar să se roage cu tot sufletul și să mulțumească pentru tot ceea ce i-a oferit Dumnezeu.

'M-am rugat până la lacrimi la propriu. M-am rugat și am stat poate mai mult decât ar fi trebuit, deși era coadă infernală. Am stat acolo și m-am întins pe Raclă ca un copil și ca un bun creștin, rugându-mă și mulțumindu-i pentru toate minunile care s-au întâmplat în viața mea.', a declarat Cătălin Botezatu.

Cătălin Botezatu: 'A fost sublim'

Nu doar că s-a întins pe Raclă și s-a rugat plângând, Cătălin Botezatu a dezvăluit că a stat mai mult decât trebuia, fiind în spatele său o coadă infernală. Celebrul creator de modă a dezvăluit că-i pare rău că i-a făcut pe ceilalți să aștepte, însă a vrut să stea până când a simțit că și-a încărcatcomplet bateriile și mesajul lui a fost transmis către Divinitate. De asemenea, după a mai mers pentru câteva minunte în fața Catedralei pentru a se bucura de tot ceea ce trăiește.

'Apoi, am savurat atmosfera aceea a Catedralei minunate. Atmosfera oamenilor aceia care se rugau. Simțeai din toate părțile chestii pozitive, rugăciune. Poate că sunt exagerat acum și lumea va spune că am luat-o razna. Nu, nu am luat-o razna. Am ieșit afară. Am aprins lumânări. Am simțit nevoia să mă mai întorc în fața bisericii, singur, și să mă mai rog o dată. A fost sublim.', a continuat Cătălin Botezatu.

Motivul pentru care Cătălin Botezatu este singur

Tot de curând, Cătălin Botezatu a decis să spună lucrurilor pe nume și să dezvălie motivul pentru care este singur și nu are o familie. Fără a ezita, celebrul creator de modă a explicat că de-a lungul timpului a ales să se preocupe de viața profesională și nu de cea personală, astfel că a ajuns la 56 de ani fără a avea pe cineva alături. Totuși, nu regretă absolut nimic și este fericit cu toate deciziile pe care le-a luat.

„Trebuie sa renunți la ceva! Am renunțat la viața personală în favoarea unei vieți profesionale care îmi dă cele mai multe satisfacții. Fashion-ul și afacerile pe care le am îmi dau cele mai multe satisfacții. Și am ales să muncesc și să nu-mi dezamăgesc publicul. Să încânt ochiul privitorului, să fiu un brand consumabil și realizez că, datorită fanilor și consumatorilor de modă, exist și din acest punct de vedere, al respectului pe care îl port, trebuie să merg mai departe.', a declarat Cătălin Botezatu, potrivit BZI.

Sursă foto: Facebook / Instagram

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton