Cât a slăbit Lorelei Bratu la Asia Express: „Nu m-am întors chiar o silfidă”/ EXCLUSIV

 Cica Cristina
.

Lorelei Bratu ne-a vorbit deschis despre experiența Asia Express și cu ce anume a venit la pachet toată această experiență. Senină și deschisă ne-a spus care au fost cele mai grele momente pentru ea, cu ce concurenți s-a înțeles cel mai bine în competiție, ce a impresionat-o cel mai mult, cât a slăbit, pe scurt ce a însemnat pentru ea acest show.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

Care sunt cele mai grele momente prin care ai trecut la „Asia Express? Lipsa mâncării, dormitul în condiții vitrege, traseele pe care le-ai parcurs, poate disensiunile dintre tine și partener?

„Asia Express e o demență de călătorie. Am făcut lucruri pe care n-aș fi crezut vreodată că le voi face pe lumea asta și am trăit în câteva săptămâni cât alții în ani de zile. Cel mai greu pentru mine a fost rucsacul. (zâmbește). Cred că aș putea câștiga detașat premiul pentru cel mai greu rucsac din „Asia Express. Altfel, aveam un ritual foarte bine pus la punct. Când mi se părea că ceva e foarte greu, luam o mică pauză, aprindeam un bețișor de palo santo, mă dădeam cu ruj și apoi o luam de la capăt.

Cat-a-slabit-lorelei-bratu-1Cat-a-slabit-lorelei-bratu-1

Lorelei Bratu: „Prima zi la Asia Express a fost ucigătoare'

A fost vreun moment în care ai vrut să renunți? Și, dacă da, cum ți-ai adunat puterile ca să continui? Te-a impulsionat partenerul sau propria ambiție?


Prima zi a fost ucigătoare. Când m-am văzut în stradă, fără bani și telefon și fără nimic ce aș putea controla, abia atunci
am realizat ce mi se întâmplă. Acesta a fost momentul în care m-am întrebat ce caut acolo. Dar mi-am revenit repede. (zâmbește) M-a ajutat foarte mult faptul că am plecat în aventura asta cu un mindset de vacanță și de distracție. Mi-am
dorit foarte tare să mă bucur de tot ce mi se întâmplă și să iau fiecare zi cu tot ce vine la pachet.

Cu ce echipă v-ați înțeles cel mai bine și cel mai puțin bine?


În ciuda faptului că eram într-o competiție, m-am înțeles bine cu toată lumea. Cel mai aproape cred că am fost de echipele Shift-Connect-R, Emi-Cuza și surorile Buble.

Citește și: Ce înălțime și greutate are Lorelei Bratu de la Asia Express:„Zece ani m-am chinuit să slăbesc'

Citește și: Cum arăta Lorelei Bratu de la Asia Express în copilărie:”Dacă îmi spunea cineva că sunt grasă…”

Citește și: Alexandru Bădițoaia de la Chefi la Cuțite s-a căsătorit.Primele imagini de la cununia civilă

Citește și: Carmen de la Sălciua are un nou iubit:„Suntem împreună de o lună'

Cât a slăbit Lorelei Bratu la Asia Express

Ai slăbit la „Asia Express?


Cred că am slăbit vreo 2-3 kilograme, dar nu m-am întors chiar o silfidă de acolo. Treaba asta cu slăbitul nu se află printre obiectivele mele.

Povestește-ne întâmplarea care te-a marcat cel mai tare la „Asia Express. Ceva care te-a impresionat cu adevărat, ceva care ți-a schimbat percepția, care poate te-a făcut să plângi și să privești viața altfel…


Peste tot, cel mai mult m-au impresionat oamenii. E fascinant să vezi câtă generozitate și umanitate întâlnești la tot pasul, cum niște oameni care te văd pentru prima dată în viața lor, cu mai multe neajunsuri decât tine, sunt dispuse să îți întindă o mână de ajutor și chiar să te primească la ei în casă. Există un limbaj universal al omeniei care ne-a ajutat să ne conectăm cu localnicii, indiferent de barierele lingvistice și culturale.

Ce a făcut Lorelei Bratu când a revenit acasă

Care sunt primele lucruri pe care le-ai făcut când ai ajuns acasă?


Am băut prosecco și am ieșit la restaurant. Previzibil, nu? Experiența asta îți schimbă complet modul de viață. M-am
obișnuit atât de tare cu rucsacul, încât la întoarcere m-am apucat să fac drumeții pe munte cu rucsacul în spate și chiar să fac autostopul în România. (zâmbește)

CITEȘTE MAI MULTE INTERVIURI CU TOȚI CEILALȚI CONCURENȚI DE LA ASIA EXPRESS ÎN NUMĂRUL DE OCTOMBRIE AL REVISTEI VIVA! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI. 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton