Ce se întâmplă cu Beatrice Rancea, după acuzațiile în dosarul fraudei de la Opera din Iași. Decizia instanței

 Cica Cristina
.

În luna martie, Beatrice Rancea a fost pusă sub control judiciar, după ce a fost săltată de mascați, în dosarul fraudei de la Opera din Iași. Instanța a luat decizia, după aproximativ trei luni. Ce se întâmplă cu Beatrice Rancea.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Magistrații au luat decizia! Ce se întâmplă cu Beatrice Rancea, după acuzațiile în dosarul fraudei de la Opera din Iași. Managerul Operei Naţionale Române Iaşi urmează să-și reia funcția.

Beatrice-Rancea-1Beatrice-Rancea-1

Beatrice Rancea revine la conducerea Operei din Iași

Beatrice Rancea revine la conducerea Operei din Iași, dat fiinc că instanța a admis contestaţia față de măsura controlului judiciar. Secretarului de stat Istvan Demeter a făcut anunțul, precizând că, de fapt, 'cauzele care au dus la suspendare nu mai există'.

„Instanta a decis suspendarea temporara cauzată de interdicţie. Cauzele care au condus la suspendare nu mai există. Astfel, se reia contractul dintre Beatrice Rancea şi ONRI”, a precizat Istvan Demeter, ministru secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii, citat de Ziarul de Iași.

Citește și: Ce mai face Beatrice Rancea după ce a fost jurat la „Dansez pentru tine”

Citește și: Beatrice Rancea, pusă sub control judiciar după ce a fost săltată de mascați.Ce acuzații i se aduc în dosarul Operei din Iași

Citește și: Cum și-a cunoscut actorul Costel Constantin soția, în urmă cu 50 de ani:„M-am dus direct la masa lor'/ EXCLUSIV

Citește și: Adi Nartea a avut o tumoare la cap:„Mi-au spus că voi rămâne desfigurat'

Beatrice Rancea a fost ridicată de mascați

Pe data de 1 martie, Beatrice Rancea a fost ridicată de mascați, de acasă. Procurorii și jandarmii au descins la sediul Operei Naționale Române Iași, dar și la locuințele angajaților, într-un dosar legat de mai multe fapte de corupție ce ar fi fost comise de managerul instituției.

Pe lângă Beatrice Rancea, printre cei la domiciliul cărora au fost făcute percheziții s-au numărat și cunoscutul designer Doina Levința, care a creat costume pentru artiștii Operei Naționale din Iași, dar și alți 8 angajați și colaboratori ai intituției.

Ce acuzații i s-au adus lui Beatrice Rancea

Beatrice Rancea a fost vizată într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu estimat la 5 milioane de lei. Managerul instituției a fost cercetată penal, fiind acuzată de deturnarea fondurilor Operei de la Iași și din București, conform reprezentanților DIICOT.

„Concret, scopul organizării grupului infracțional a fost cel al obținerii unor sume mari de bani din bugetul entității angajatoare pentru satisfacerea intereselor proprii și ale colaboratorilor grupării, prin folosirea, traficarea sau însușirea unei cote mari a subvențiilor oferite de stat prin Ministerul Culturii.

Investigația penală a scos în evidență faptul că activitatea infracțională a grupării a acoperit pe de o parte întreaga gamă a achizițiilor, iar pe de altă parte au vizat și cheltuielile cu colaboratorii și chiriile.

Gruparea a acționat, în diferite perioade, atât în municipiul Iași, cât și în București, activitatea infracțională din ultima perioadă fiind desfășurată pe raza municipiului Iași.

Mandatul de percheziţie domiciliară a fost emis în scopul descoperirii şi strângerii probelor cu privire la infracţiunile investigate în cauză, şi anume constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la delapidare', au precizat reprezentanţii DIICOT.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton