Stil de vedetă: Diana Şucu - Business lady

 Florentina Liutic
.

Diana Şucu a demarat prima sa afacere, aducând în România un brand de mobilă de lux. Însă şi înainte de a avea un business în domeniul produselor de lux, a apreciat stilul clasic, calitatea şi rafinamentul ţinutelor elegante.

 

 Diana Sucu


 

 

STILUL PERSONAL

Trec cu uşurinţă de la ţinutele sport şi lejere, la cele elegante. În concluzie, stilul meu este versatil.

 

 

EVOLUŢIA STILULUI

Odată cu vârsta, gusturile s-au mai schimbat, s-au rafi­nat. Îmi aduc aminte de perioada sacourilor, atunci când prezentam ştiri la TVR şi a ţinutelor sobre, în con­secinţă. De atunci am trecut la ţinute mai feminine, mai elegante. Mă inspir din reviste, din catwalk-uri, din imagini, din artă, din tot ce văd sau admir. De altfel, de ceva vreme încoace, merg împreună cu Dan, soţul meu, la toate târgurile de accesorii şi mobilier din lume — mă refer la cele importante, cele care contează, şi acolo văd atâta frumos, atâta inovaţie, încât este şi foarte greu să nu mă molipsesc. Cred că, înainte de educaţia pro-prie, foarte importantă este şi educaţia vizuală.

 

OUTFITUL-CHEIE

Încredere este mult prea mult spus, poate să mă simt bine cu hainele pe care le port, să mă simt bine în pielea mea. Stilul clasic-romantic este cel care mă defineşte cel mai bine. Despre încredere, ce să spun? Da, categoric că atunci când ştii că eşti perfect îmbrăcată, că ziua ta nu depinde de o cută greşită, ai mai multă încredere. Dar astea sunt lucruri mărunte. Am văzut de-a lungul timpului, de când mă ocup şi de Fundaţia Mobexpert şi de cazurile care vin acolo, femei puternice, care luptă cu viaţa sau îi ajută pe ceilalţi în lupta lor, şi al căror outfit nu conta atunci când aveau nevoie de încredere sau când voiau să o insufle celorlalţi.

 

 

ROLUL TENDINŢELOR

Cu fiecare nou sezon suntem inundaţi cu veşti despre ultimele tendinţe în modă. Designerii sunt întotdeauna gata să ne spună ce să purtăm, cum să ne machiem etc. Urmăresc în general tendinţele, dar nu îmi schimb garde­roba în fiecare sezon doar de dragul trendului.

 

 

PUTEREA OUTFITULUI

Conta poate doar atunci când aveam 18 ani. Mai târziu am înţeles că puterea fiecărei ţinute ţi-o dai tu. Că poţi purta rochia sezonului, cea mai scumpă, cea mai fru­moasă, cea mai cea, dacă puterea nu este în tine, atunci nu e nicio diferenţă între acea rochie şi oricare alta, de oriunde ar fi luată. Sigur că femeile au folosit mereu pute­rea unui ruj sau a unei dantele, dar ele, femeile, a fost cele care au imprimat mesajul, care l-au transmis mai departe.

 

RALUCA TĂMAŞ, Foto Arhiva personală

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton