Trenul Regal, cel al Regelui Mihai, scena unui videoclip de muzică uşoară - VIDEO

 Pirvu Cristina
.

Regele Mihai, ultimul monarh al României, a fost condus pe ultimul drum către Curtea de Argeş cu trenul regal în data de 16 decembrie. În acesta s-a filmat un videoclip de muzică uşoară!

Ziua de 16 decembrie 2017 este o zi plină de însemnătate, una istorică pentru poporul român. Acesta şi-a condus pe ultimul drum ultimul rege, Regele Mihai I al României. La funeralii au participat mulţi reprezentaţi ai Caselor Regale din străinătate, precum Prinţul Charles, fostul rege şi fosta regină a Spaniei, Ducele de Luxemburg şi alţii.

De la Bucureşti spre Curtea de Argeş, acolo unde se odihnesc toţi regii României, Regele Mihai a fost transportat cu trenul regal. Acum s-a aflat că acesta a fost locaţia aleasă pentru un videoclip.

Trenul Regal, scena unui videoclip de muzică uşoară

În aceelaşi loc în care trupul Regelui Mihai era aşezat, câteva dansatoare se mişcau lasciv pe ritmuri de muzică uşoară şi versuri foarte îndrăzneţe. Mai exact, Carmen Şerban a dezvăluit acum că în anul 2002 sau 2003 a filmat un videoclip în trenul familiei regale a României. A primit aprobări şi tot ce era nevoie. Se observă în clip cum artista şi dansatoarele sale se plimbă prin vagoane, unele luxoase şi bine accesorizate.

Nu este pentru prima dată când cântăreaţa filmează într-un loc aşa deosebit. Zilele acestea, artista a lansat un nou videoclip filmat în biblioteca Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila'. Studenţii s-au revoltat imediat. Cântăreaţa a reacţionat şi a spus că nu a făcut nimic rău, ilegal, că a avut autorizaţie şi că nu a plătit pentru a filma acolo. Ea a precizat că melodia nu este o manea, ci o piesă de club, şi că filmarea videoclipului a avut loc în timpul vacanţei de vară.

„Am filmat într-o bibliotecă frumoasă şi faimoasă din Bucureşti. Am avut autorizaţie, am autorizaţia pentru aceste filmări. Eu nu fac nimic ilegal, clar. Filmările au fost făcute în cadrul bibliotecii unei universităţi din Bucureşti, însă, în perioada de vacanţă, la începutul lunii august. Au durat 5 ore, nu cred că am împiedicat cu nimic desfăşurarea procesului de învăţământ. Genul muzical al piesei este de club, este cu totul şi cu totul altceva decât am făcut eu până acum. Este o provocare şi pentru mine. E un nou business, cum ar veni – o creaţie muzicală realizată împreună cu DJ Milionor de la Timişoara şi cu un studio de înregistrări din Timişoara care face creaţii muzicale de gen rock, club, house', a spus Carmen Şerban despre filmarea videoclipului „Dacă te încurc'.

Foto: Libertatea, Captură Youtube

Cristina Pîrvu

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton