Fostul star al tenisului mondial Boris Becker s-a despărțit de soția sa, Lilly Kerssenberg, după 9 ani de căsnicie, chiar când toată lumea admisese că aceasta este femeia care a reușit să-l cumințească pe sportiv…
Relația dintre Sharlely „Lilly” Kerssenberg, un superb model olandez, și faimosul tenismen Boris Becker părea a fi una făcută să dureze, însă iată că nu a fost să fie nici de data asta, deși cei 13 ani de relație, dintre care 9 de căsnicie, păreau să-i fi calificat pe cei doi în rândul cuplurilor sudate. Iată însă că, pe 29 mai, agenția de știri dpa a anunțat că avocatul din Berlin al celor doi soți a confirmat despărțirea dintre Boris Becker (50), starul de trei ori câștigător al Wimbledon, și modelul olandez Lilly Kerssenberg (41). Avocatul Christian-Oliver Moser a spus agenției dpa că „decizia luată după 13 ani de relație, dintre care 9 de căsnicie, nu a fost deloc una ușoară'.
De asemenea, avocatul a menționat că, acum, principala preocupare a cuplului este bunăstarea copilului lor Amadeus și de aceea separarea a fost un amiabilă. Motivul despărțirii nu a fost menționat, însă se pare că, în anii din urmă, Becker a avut probleme financiare, iar aceasta ar putea fi una dintre cauze.
Boris Becker a fost un Don Juan!
Instoriile amoroase ale fostului număr unu mondial nu sunt un secret pentru nimeni, de-a lungul anilor tenismenul având nenumărate aventuri, mai mult sau mai puțin cunoscute. De altfel, femeile care au trecut prin viața lui i-au lăsat moștenire și câțiva copii recunoscuți de Becker doar în urma testelor de paternitate, scandalurile făcând subiect de presă mult timp. În anul 2001, divorțul de Barbara Feltus, în urma căruia a pierdut ambii copii, l-a lăsat mai sărac cu 14 milioane de dolari, iar în scurt timp tenismenul a ajuns din nou pe prima pagină a publicațiilor de scandal, și nu o dată, ci de două ori… Becker a avut aventuri, în toaletele unor localuri, cu două femei, care – culmea – au rămas însărcinate… Ulterior, acesta a trecut copiii pe numele lui și le-a plătit celor două despăgubiri.
De superba Lilly Kerssenberg s-a îndrăgostit fulgerător, dar, conform tiparului', nimeni nu se aștepta ca relația să dureze mai mult decât aventurile anterioare, dar modelul a reușit cumva să-l cumințească pe neliniștitul aventurier pentru multă vreme. Iată că, exact când nu se mai aștepta nimeni, cei doi soți au decis să se despartă. Probabil, cuând vom afla și oarece detalii sordide ale celui mai recent divorț din lumea mondenă.
Foto: Hepta