Ştefan Bănică şi Lavinia Pârva – Culisele unei relaţii discrete

 Florentina Liutic
.

De doi ani, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. În toată această perioadă, singura regulă după care a funcționat cuplul lor a fost discreția. Ștefan Bănică (48) și Lavinia Pârva (30) au acceptat să pozeze pentru prima oară împreună în VIVA!

 

Stefan Banica

 

O zi ploioasă de marți, 13. Ștefan și La­vinia își fac apariția în lobby-ul Ho­telului Hilton, fix la ora stabilită. Ea poartă colanți negri, botine cu vârf ascuțit, vestă de blană și o poșetă Gucci. El are un pulover cu glugă, jeanși și bocanci. Se țin de mână și par foarte îndrăgostiți. Ca și cum între ei și restul lumii ar exista un zid. În timp ce ne îndreptăm spre spațiul rezervat ședinței foto, mă gândesc că multe cupluri din showbiz ar putea invidia această pereche. Și pe bună dreptate. El este un fel de Johnny Depp al Ro­mâniei, iar ei i-ar sta bine în rolul lui Amber Heard. Rămâne de văzut dacă va apărea și inelul. Deocamdată, Lavi­nia nu poartă pe deget nicio bijuterie. Intrăm în camera 317 și începem să vorbim.

 

Care e primul gând când vă treziți dimineața și vă uitați unul la altul?

Ș: Bună dimineața!

L: Bună dimineața!

Ș: Să ai o zi frumoasă!

L: Și tu la fel!

Ș: Îmi faci și mie o cafea?

L: Cu zahăr sau sare? (râde)

 

Ștefan, de curând a fost ziua ta. Viața artiștilor pare a fi o lungă și veselă petrecere. Care este prețul acestei dulci existențe?

Ș: Ca în orice meserie, există satisfacții și sacrificii. Nu am fost niciodată adep­tul expunerii vieții private, asta ține de intimitatea fiecăruia. Întotdeauna mi-am dorit ca publicul să mă percea­pă prin ceea ce fac pe scenă, restul e viața mea personală. Iar aici, și eu, și Lavinia, gândim la fel. Îmi asum statu­tul de persoană publică. Prețul acestei „dulci existențe poate fi, uneori, intra­rea cu bocancii în viața personală, zvo­nurile și bârfele fiind livrate, din păcate, ca știri. Iar asta nu mai ține de mine, ci de deontologia profesională, dacă exis­tă, a celor care scriu acele știri.

 

Lavinia: În momentul în care reușești să delimitezi destul de clar viața pu­blică, profesională de cea personală, atunci se instalează un echilibru, chiar dacă viețile artiștilor nu sunt întot­deauna roz, așa cum ar putea părea. Faptul că meseriile noastre, prin natu­ra lor, sunt foarte expuse, asta nu oferă neapărat un confort, mai ales dacă nu ești construit să îți pui viața pe tapet.

 

Apropo de bârfe, care e cea mai tare pe care ați auzit-o în ultima vreme?

L: Că sunt gravidă și, dacă ar fi să mă iau după asta, aș fi gravidă în luna a 18-a. (râde)

Ș: Nu prea sunt atent la bârfe, în ge­neral, așa că, din păcate, nu pot da un răspuns satisfăcător.

 

Amândoi cântați. Dar în casa voas­tră cine joacă după cum cântă ce­lălalt?

Ș: Amândoi cântăm și facem coregra­fie. (râde)

 

Continuarea în numărul de noiembrie al revistei VIVA!, la standurile de presă din 31 octombrie

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton