Patru ani de relație nu duc întotdeauna la căsătorie, dar patru copii pot fi convingători. Am strâns toată familia la o ședință foto înainte de nunta unde fetele vor fi domnișoare de onoare, iar băieții își vor conduce mama la altar. O nuntă care, în sfârșit, se-ntâmplă, după ce Adi a cerut-o pe Anca de soție de cel puțin două ori.
Dacă ai fi trecut pe Calea Moșilor într-o zi de joi, acum vreo două săptămâni, nu ți-ar fi fost greu să identifici clădirea în care avea loc ședința noastră foto. O hărmălaie veselă, întreruptă din când în când de glasurile pe alocuri drăgăstoase, pe alocuri ridicate ale părinților, spulbera liniștea unei străzi, în mod surprinzător, extrem de tăcute la ora aceea. Dar nu era o zi obișnuită. Era ziua în care urma să punem în scenă o repetiție pentru nunta care are loc luna aceasta și ziua în care aveam să văd pe pielea mea ce înseamnă patru copii în aceeași încăpere. Când am ajuns la shooting, tabloul arăta astfel: Sarah (8 ani) inspecta cu maximă seriozitate holurile clădirii. Ava (aproape doi ani), care mai târziu avea să ne facă tuturor o demonstrație de dans, oscila deocamdată dacă să stea în brațe la bunica sau la tatăl ei. David (13 ani), un tânăr de peste 1.80 înălțime, numai bun de reclame, încerca să își fixeze papionul în timp ce îmi menționa că e a treia oară în viața lui când poartă așa ceva. Noah (3) era foarte ocupat să-și privească tatăl în timp ce make-up artistul îi făcea câteva retușuri și să strige în gura mare „tati e fetiță, tati e fetiță. Asta până a apărut mama lui într-o rochie albă și și-a schimbat cântecelul în „mami e mireasă, mami e mireasă. Evident, nu a durat mult până am intrat și eu în horă, trasă de mână tot de Noah. În mod curios, tot acest haos minunat în fața căruia tocmai mă oprisem avea o coerență. Responsabili erau, în mod clar, părinții (plus mama Ancăi), amândoi posesorii unei atitudini extrem de calme, aproape zen. Și nu-i chiar puțin lucru să te menții așa în pragul nunții tale, cu atâtea detalii de pus la punct.
Pe o scară de la 1 la 10, cât de stresați sunteți la ora asta?
Anca: Eu nu sunt stresată deloc, ci foarte emoționată, iar primul gând mă duce la ceremonia din biserică unde voi fi condusă la altar de David și Noah. Mă gândesc sincer că este o binecuvântare să trăiesc alături de copii și de Adi toate aceste momente! Deci stres 1.
Adi: Eu am fost un pic stresat poate la început, când a trebuit să găsim locația și să stabilim toate detaliile, dar Anca mi-a dat din optimismul și energia ei. Noi am gândit nunta în așa fel încât să nu facem eforturi supraomenești de nici un fel, totul a decurs firesc până acum. Nu ne dorim să facem un eveniment sofisticat, ci unul de familie, așa că nu resimțim organizarea nunții ca pe o corvoadă. De oboseală nu poate fi vorba, suntem o echipă și totul devine mai ușor împreună.
Continuarea în numărul de noiembrie al revistei VIVA!, la standurile de presă din 31 octombrie
Urmărește-ne pe 
