Salman Khan, prima reacţie după ce a fost în închisoare. Prietenii i-au fost alături

 Pirvu Cristina
.

Salman Khan, prima reacţie după ce a fost în închisoare. Chiar înainte de Paşte, o veste cruntă a uimit pe toată lumea. Au apărut informaţii în presă conform cărora Salman Khan ar fi fost arestat. Acestea s-au dovedit a fi adevărate! Starul a stat în închisoare, însă a fost eliberat la scurt timp. Ulterior, a apărut şi primul mesaj al său după incident!

Starul bollywoodian Salman Khan le-a mulţumit fanilor, luni, după ce a fost eliberat pe cauţiune în urma condamnării sale la cinci ani de închisoare pentru uciderea, în urmă cu 20 de ani, a unor antilope dintr-o specie protejată.

„Lacrimi de recunoştinţă. Pentru toate persoanele dragi care îmi sunt alături şi care nu şi-au pierdut niciodată speranţa. Vă mulţumesc pentru sprijinul şi dragostea voastră', a scris marele actor în mediul online.

El a mai fost judecat pentru că a ucis ilegal gazele protejate prin lege. A fost achitat în apel. Khan a mai fost acuzat şi pentru agresarea unei foste câştigătoare a titlului „Miss World', iar în 2016 a generat controverse după ce a spus că antrenamentul lui pentru filmări îl face să se simtă „ca o femeie violată'.

Salman Khan a fost eliberat pe cauţiune

Salman Khan, în vârstă de 52 de ani, fusese găsit vinovat pentru vânarea unor antilope dintr-o specie rară, în urmă cu 20 de ani. Avocaţii săi au anunţat imediat că vor face apel, ceea ce are ca efect suspendarea aplicării pedepsei şi deschide calea pentru eliberarea condiţionată a condamnatului.

Slaman Khan, care a pledat nevinovat în acest proces, a avut  în repetate rânduri conflicte cu justiţia din ţara sa. Unul dintre avocaţii actorului indian, a precizat că a fost cerută o cauţiune echivalentă a 770 de euro.

Recent, Iulia Vântur a vorbit despre rolul pe care îl ocupă Salman Khan în viaţa sa: „Da, a fost mereu lângă mine. Datorită lui am început să…”

Foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton