PRO TV a lansat grila de toamnă. Vezi ce surprize pregătește!

 Adina Vilcea
.

În această toamnă, PRO TV a pregătit una dintre cele mai puternice grile de programe din ultimii ani, cu patru emisiuni noi care, începând cu luna septembrie, vor ține toți telespectatorii din România în fața televizoarelor: Gospodar fără pereche, Pe bune?!, România, jos pălăria! și Fort Boyard!

Lunea, Anamaria Prodan Reghecampf va spune povestea fiecărui Gospodar fără pereche: așteptările de la femeia pe care o visează alături, aventurile prin care trec gospodarii și pretendentele lor. Urmează Andi Moisescu, Cosmin Natanticu și Costi Diță, care vor spune Pe bune?!, atunci când vor afla cele mai surprinzătoare răspunsuri la cele mai interesante întrebări.

În fiecare marți, sezonul 12 Las Fierbinți dă năvală cu noi aventuri și noi personaje! Îndrăgiții fierbințeni vor trece, ca de obicei, prin tot felul de situații vitale pentru ei, însă amuzante pentru toți telespectatorii. Continuă Florin Busuioc, împreună cu Tania Popa și Cătălin Neamțu, care ne vor îndemna pe toți să zicem România, jos pălăria!. În fiecare ediție a emisiunii, vedete îndrăgite vor încerca să demonstreze cât de multe informații știu despre țara noastră, în probe care mai de care mai amuzante.

Emisiunea Visuri la cheie revine cu sezonul patru, în fiecare miercuri! Dragoș Bucur, Adela Pârvu, Alina Vîlcu și Omid Ghannadi sunt pregătiți să spună Renovarea începe acum!, Mută autocarul! și să schimbe destinele unor oameni greu încercați de viață. Imediat după edițiile Visuri la cheie, românii spun din nou Pe bune?!, într-o nouă ediție plină de umor.

Conform tradiției, în fiecare joi, PRO TV pregătește serialele îndrăgite de români: Las Fierbinți și Ai noștri! Sezonul cu numărul 12 Las Fierbinți vine cu noi răsturnări de situație, dar și cu câteva personaje surpriză, iar sezonul doi al serialului Ai noștri continuă aventurile celor două familii care încearcă să treacă prin toate diferențele de dragul copiilor.

Dacă e vineri, e Vocea României! Maestrul de ceremonii Pavel Bartoș este pregătit să dea startul show-ului, iar Tudor, Smiley, Lori și Despot se vor lupta aprig pentru a se asigura că echipele lor sunt cele mai puternice! Ne așteaptă un sezon tensionat, plin de emoții, în care doar vocea contează!

Pentru zilele de sâmbătă, PRO TV a pregătit peste 40 de blockbustere și 20 de filme în premieră, printre care se află Avengers: Age of Ultron, Agentul 007 – Spectre, Mechanic 2 și The Amazing Spider-Man 2.

Duminica, telespectatorii vor porni într-o călătorie plină de aventuri până în Franța, la Fort Boyard, show-ul care are deja istorie la PRO TV, în care cele mai interesante vedete din România au trecut prin probe foarte complicate. Paul Ipate și Octavian Strunilă, gazdele show-ului, au fost pe fază la fiecare probă prin care au trecut celebritățile, printre care se numără și Anna Lesko, Cornel Ilie, Mihaela Rădulescu și Răzvan Fodor.

Adela PopescuAdela Popescu

  

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton