(P) Ce învață copii la școala și gradinița particulară disponibilă la teddybar.ro?

 Sava Elisabeta
.

Învățământul particular, fie că este vorba de grădiniță sau școală, se dovedește cea mai bună alternativă la învățământul de stat, neadaptat și învechit. Aici copii au parte de o atmosferă prietenoasă, de metode noi și moderne de predare diferențiată și de dascăli dedicați, care sunt mereu atenți la nevoile și particularitățile lor de dezvoltare socio-emoțională.

Integrarea unui copil într-o formă de învățământ privat, așa cum este cel disponibil la http://www.teddybar.ro, este foarte importantă pentru dezvoltarea și evoluția lui pe toată perioada școlară. Educarea lui într-un anumit spirit poate insufla plăcerea de a învăța și de a merge la școală și poate contribui la dobândirea unor deprinderi foarte utile pentru experinețele lui sociale de mai târziu. 

La Grădinița și Școala Particulară Teddybar copiii au parte de o experiență de învățare deosebită, centrată pe valorificarea potențialului individual și pe formarea unui sistem liber de gândire și interacțiune cu ceilalți și cu mediul înconjurător. Educația începe aici de la cea mai fragedă vârstă și continuă până la sfârșitul ciclului primar. În acest sens, cei care s-au ocupat de conceperea acestui sistem alternativ de învățământ, s-au gândit să integreze cât mai bine toate grupele și etapele de evoluție ale copiilor, formând clase pentru toate formele de învățământ preșcolar și școlar de vârstă mică. Sunt disponibile o creșă, o grădiniță, școală primară, before&after school.

Ce deprinderi capătă copii la această formă alternativă de învățământ privat?

Conceptul principal ce stă la baza acestei forme de învățământ particular este asigurarea unei educații diferențiate, care să țină seama de înclinațiile și talentele fiecărui elev în parte și care să-l ajute cât mai bine în descoperirea și dezvoltarea abilităților personale. La fel de important este ca fiecare elev să se integreze cât mai bine și să devină responsabil din punct de vedere social.

Iată care sunt principalele deziderate urmărite de această școală:

  • fiecare elev să fie în siguranță pe toată perioada desfășurării cursurilor
  • copiii să se integreze cât mai bine în colectivitate și în societate
  • elevii să parcurgă eficient programa scolară oficială
  • copii să învețe limbi străine, în principal engleză și germană
  • elevii să participe la cât mai multe activități instructiv-recreative, precum desen, sport, muzică etc.
  • copiii să își valorifice potențialul, să fie mereu motivați și competitivi
  • elevii să știe să scrie și să citească perfect, atât în română, cât și în germană sau engleză
  • copiii să capete deprinderea de a învăța cu plăcere
  • să aibă obiceiuri de viață sănătoasă.

Programa școlară  respectă programa oficială reglementată de Ministerul Educației. Însă demersul didactic și metodele agreate au fost concepute și realizate cu sprijinul unor profesori cu experiență și cu o cunoaștere temeinică a psihologiei elevului de clase primare. Astfel scoala Teddybar susține nevoile individuale ale școlarilor, încurajează gândirea liberă, întrebările și dimensiunea creativă a fiecărui elev. 

Pentru a veni în întâmpinarea nevoi de educație continuă, această grădiniță și școală particulară oferă accesul și la numeroase activități instructiv-educative, muzică, desen, activități sportive, inclusiv la un program de vizite, excursii și tabere la diverse muzee și obiective turistice.

Grădinița și școala particulară Teddybar îmbină cu succes atât cerințele Curriculum-ului Național aprobat de MECTS (Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului), cât și principiile proprii de formare și de instruire a micuților.

Spre deosebire de instituțiile de stat la care cursurile se desfășoară nediferențiat, într-un cadru formal, rigid și supraaglonerat, la această instituție orele sunt adaptate nivelului de dezvoltare a fiecărei grupe de copii. Cadrul general oferit este unul cât mai vesel și mai primitor. Educatorii și învățătorii de aici își propun să satisfacă cerințele educaționale ale programei școlare oficiale, dar folosind metode moderne și atractive. Se pune mereu accentul pe adaptare și integrare, pe menținerea curiozității și pe motivarea permanentă. Adaptându-se cerințelor actuale de formare, programul include învățarea intensivă a limbilor străine – germană și engleză.

Aici copii vor avea parte de un colectiv și de o echipă de educatori și învățători cu experimentă, dedicați și deschiși să comunice liber și eficient cu copiii. Interacțiunea, întrebările și exprimarea liberă, creativitatea vor fi încurajate mereu. Demersul didactic și modalitatea de predare au fost concepute și realizate pentru a răspunde cât mai bine nevoilor personalizate de educare și formare a celor mici.

Deoarece educația este un proces continuu, care nu se încheie niciodată, părinții vor fi implicați și ei  în permanență în procesul educațional. Aceștia vor știi tot timpul care este situația școlară a elevului, vor fi informați dacă există performanțe, scăderi sau deviații de comportament, care este nivelul și potențialul fiecărui copil și unde este loc de mai bine.

În cadrul școlar de aici copilul va crește mult mai liber și va fi educat într-un spirit mult diferit față de sistemul tradițional de învățământ. Astfel ficecare elev va fi ajutat să dobândească deprinderi pentru a deveni o persoană independentă, capabilă în același timp să respecte regulile și obligațiile ce-i revin. 

Pentru a afla mai multe detalii despre acestă grădiniță și școală particulară sau pentru a vedea cum poate și copilul vostru să beneficieze de acest sistem educațional alternativ, accesați site-ul Teddybar.ro!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton