Maia Morgenstern nu se gândeşte să renunţe la actorie: "Trupul meu îmi mai spune stop!"

 Pirvu Cristina
.

Maia Morgenstern nu se gândeşte să renunţe la actorie, deşi primeşte semne. La cei 55 de ani ai săi, marea doamnă a scenei româneşti nu are de gând să părăsească locul în care se simte cel mai bine, mai exact, scena din faţa publicului. Trupul îi mai dă semne însă nu renunţă la actorie.

Maia Morgenstern a anunţat că trece printr-o perioadă foarte aglomerată din punct de vedere profesional. Are foarte multe spectacole la noi în ţară, dar şi în străinătate. Este nevoită să respecte obligaţiile, dar uneori simte că trupul săi îi dă semne, că are nevoie şi de o pauză.

Cu toate acestea, actriţa iubeşte ceea ce face, dar îşi ia şi corpul în serios şi îi oferă exact ceea ce are nevoie, odihnă şi relaxare. Se plânge însă că ziua este prea scurtă pentru a îndeplini tot ce îşi doreşte.

'Ziua e prea scurtă, nu-mi ajung 24 de ore. Trupul meu, ființa mea, din când în când apasă pe o frână și îmi spune stop, acum te vei odihni, vei sta puțin. Și așa se întâmplă. Semnele pe care mi le dă ființa mea, mintea mea, trupul meu, din când în când mă fac să mă opresc așa dintr-o goană nebună, prea exagerată. Există și obligațiile de management, la Teatrul Evreiesc de Stat, apoi obligațiile artistice. Sunt proiecte culturale, artistice. Am o perioadă aglomerată, încărcată', a declarat marea actriţă.

Citeşte şi:

La 38 de ani arată ca la 20! Cum a slăbit Nicoleta Luciu cu… slănină!

Maia Morgenstern călătoreşte mult în scop profesional

'Călătoresc mult, cu spectacole ce-mi sunt foarte dragi. Chiar mă pregătesc să plec la Rotterdam. Am călătorit, dar nu în toată lumea, în Asia și America nu am fost cu acest spectacol, dar în Europa în foarte multe locuri, în Polonia, Elveția. Nu aș spune că am văzut lumea, nu o cunosc. Știu decât drumul către locul unde am de lucrat, de jucat', a mai spus aceasta pentru Libertatea.

Foto: Dumitru Angelescu

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton