Viața lui a fost o continuă provocare și consideră că doar curajul face diferența între… mediocritate și genialitate. Octavian Strunilă, prezentatorul show-ului „Ultimul trib, ce se va difuza la Antena 1, ne-a oferit acest interviu cu doar câteva zile înainte să plece la filmări, în Madagascar, pentru cel mai îndrăzneț proiect pe care l-a avut până acum. Ne-a dezvăluit în premieră detalii despre noul reality-show, dar și lucruri neștiute despre familia lui.
Te-ai încumetat să prezinți un proiect TV de anvergură, fiind o premieră și pentru tine… Crezi că o să te ajute experiența de actor?
Cu siguranță, o să mă sprijin pe ce am învățat eu în meseria de actor. Înțeleg prin ce o să treacă concurenții și ce o să se întâmple cu ei acolo. Din lei vor deveni pisicuțe, la un moment dat. Principalul meu scop, acolo, este să îmi fac bine treaba și să facem să funcționeze show-ul ăsta cât mai bine. Știu că este un ritm de filmare foarte nebun, știu că o să fie greu chiar și pentru mine, în postura de prezentator, dar o să mă consolez cu faptul că nu sunt în „ring. Show-ul ăsta le depăşeşte pe toate, atât în materie de efort fizic, cât şi în ceea ce priveşte susţinerea psihică. Au de trecut prin multe concurenții, au de depășit multe. În primul rând, trebuie să locuiască într-un mediu total străin. Dacă ai noroc și ești pe primul loc, o să locuiești la cinci stele, dacă ești pe locul doi, va trebui să te obișnuiești cu băștinașii de acolo, cu satul, iar dacă ești pe locul trei, va trebui să te obișnuiești cu nimic. Asta, în primul rând. Apoi, cred că este foarte greu pentru concurenți să se obișnuiască unul cu celălalt, asta va fi cea mai puternică barieră psihică de trecut, pentru că este într-adevăr greu să accepți în preajma ta niște oameni străini cu niște obiceiuri total străine. Și nu în ultimul rând, lupta pentru teritoriu, care necesită un efort fizic şi psihic permanent.
Referitor la țara în care se desfășoară filmările, ai emoții?
Îmi place foarte tare ideea de Madagascar, cred că acesta este atuul show-ului. Pleacă din start cu un mediu străin nouă, europenilor, vine la pachet cu tot ce se întâmplă acolo, absolut toată fauna și flora total străină nouă; este bine că nu sunt animalele atât de periculoase ca în Indonezia. Mie îmi era frică de șopârla aia mare, comodo, dar nu este aici. Vine la pachet cu sălbăticia asta și cu faptul că pentru noi, europenii, este cu adevărat o zonă exotică. Toți copiii știu de Madagascar, din desene animate, și se așteaptă foarte multă lume să vadă animale.
Filmările se derulează în ritm de reality-show și vei lipsi destul de mult timp de lângă familia ta. Ești pregătit sufletește?
O să lipsesc două luni de lângă familie. Este, într-adevăr, cel mai greu lucru de suportat. Plec chiar din vacanță, în sensul că în fiecare vară stau o lună jumătate la mare, cu copiii, la rulotă, iar copiii sunt deja acolo. S-a nimerit ca în prima parte a vacanței să am filmări, fac un film, este în lucru acum, în montaj. În a doua parte, când îmi programasem să merg la mare, a venit această propunere și trebuie să plec în Madagascar. Din o lună și jumătate cât aveam cu ei la mare și două săptămâni la munte, la munte nu am fost deloc, iar la mare am ajuns un weekend şi cred că o să mai ajung un weekend până plec. Nu-i nimic, ei se așteaptă să le aduc lemuri de acolo. (glumește)
Cât ai lipsit cel mai mult de acasă până acum?
S-a întâmplat să lipsesc cu filmările, tot cam două luni. Dar, acum, copiii fiind mai mari, e mai greu. Atunci, copiii conștientizau mai puțin, fiind mai mici. Dar o să putem să vorbim la telefon, sper să avem internet acolo, să mă văd prin video call cu ei. Cel mai greu e că vor începe școala fără mine, iar cel mic intră în clasa I, a fost în clasa 0, deci e obișnuit cu toată treaba asta.
Despre ce film este vorba?
Fac un film, la care sunt scenarist, regizor, actor și sunt și producător. A fost o încercare. În momentul ăsta, este în formulă de teaser, în sensul că am filmat 25 de minute pentru a le arăta unor finanțatori potențialul acestui subiect și potențialul echipei, iar după răspunsul finanțatorilor, vom merge într-o anumită direcție, fie serial de televiziune, fie film de lungmetraj (eu așa l-am gândit). Ca actori: Monica Bârlădeanu (rol principal), Paul Ipate, Silviu Mircescu, Cătălin Neamțu, Tache Florescu, Lucian Iftime, Alexandru Conovaru, Ana Maria Georgescu (cea care cântă „Ochii tăi).
Ce se va întâmpla cu școala de dans? Rămâne închisă până când te întorci?
Școala de dans este o chestiune de familie, pentru prieteni, nu este neapărat o afacere.
Pari genul care nu spune nu provocărilor… Totuși, cam ce gen de propuneri ai refuzat, până acum?
Da, este o caracteristică pe care am câștigat-o încă din facultate. Și mai târziu, lucrând cu actori mari, am învățat să nu prea spun „nu în meseria asta. Orice ți s-ar propune, spune „da. Mă refer, spre exemplu, la spectacolul de teatru. Ți se propun niște lucruri care la prima mână nu-ți par foarte optimiste. Vine un student și îți propune un spectacol, nu trebuie să spui nu. S-ar putea ca studentul respectiv să fie foarte talentat și atunci să iasă un lucru extraordinar, nu trebuie să spui nu doar pentru că nu este cunoscut și nu știe lumea de el. Și în general spun „da. În ultima vreme, într-adevăr, am ținut să spun „nu unor provocări în ipostaza de concurent. Am fost destul de multă vreme concurent într-o grămadă de show-uri, iar acum doi ani m-am hotărât să spun „nu în direcția asta.
Ești un artist desăvârșit: actor, regizor, scenarist, prezentator TV. Cum ești tu, Octavian, în spațiul privat? Ca soț, ca tată…
Orice familie își găsește un echilibru. Noi suntem de zece ani împreună și avem doi copii. Copiii sunt mari, clasa a III-a și clasa I. În momentul ăsta, știm fiecare ce avem de făcut. Eu nu mă trezesc dimineața, să duc copiii la școală, asta să fie înțeles din start. Dacă e nevoie, mă trezesc, dar Oana o face cu mare plăcere, mai ales că, după ce duce copiii la școală, se duce în parc să alerge. După-amiaza, începe și treaba mea legată de copii. Am ținut foarte mult să facă pian, pentru că eu consider că muzica te dezvoltă într-o direcție pe care nu o mai poți recâștiga mai târziu dacă ai pierdut-o. Nu poți să te apuci de pian la 30 și ceva de ani, ca mine, de exemplu. Dacă la școală te obligă să înveți matematică, geografie, chimie, la fel de bine poți să înveți și pian. S-ar putea să nu faci nimic în direcția asta, dar este bine să o faci, pentru că îți funcționează creierul într-o zonă în care nicio altă materie nu te exploatează, iar sportul este o altă latură pe care eu mi-aș fi dorit s-o am și nu am avut-o în copilărie. Nu a fost posibil, la Dorohoi, de unde eram eu, să aleg vreun sport. În afară de fotbal sau să alergi pe maidan, nu prea erau opțiuni în anii comunismului. Am zis că ar trebui să facă copiii sport. Cel mic face judo, de la cinci ani, iar Eca face balet cu soția. Vreau să facă sport și pian.
Octavian Strunilă
Din aptitudinile lor de până acum, ce crezi că se întrezărește pentru ei?
Eu am avut experiența unei școli de actorie, iar părinții veneau la mine și mă întrebau: „Are copilul talent la actorie?, iar copilul avea opt ani. Nu cred că poți să vorbești despre asta la opt ani, mai ales că actoria este o meserie pe care o dezvolți și o câștigi mai târziu, ca drept dovadă sunt mulți copii care mai târziu ajung să nu mai facă actorie (de exemplu, actorul din „Singur acasă). Aș putea să spun că Eca este mai aplecată spre zona asta, îi place să scrie, face cărți, le capsează și scrie tot felul de povești. Sasha este foarte bun la școală, nu știu de unde i se trage (râde), foarte atent și vine acasă și-și face temele, singur. A început să-și facă temele dinainte, într-o zi a luat caietul de clasa 0 și a făcut temele până la jumătatea anului (în două zile). Cred că Oana a fost mai studioasă, așa.
Care crezi că e cel mai mare atu al tău, ca actor?
Eu țin foarte mult la sinceritate și la adevăr, nu-mi plac prefăcătoriile, iar asta le cer și actorilor pe platou, atunci când sunt regizor, să nu se facă, să fie. Nu-mi place să văd actori care joacă, îmi place să văd actori care sunt acolo, care există. De aceea cred că și în concursul ăsta va trebui să caut latura adevărată, care va fi ușor de depistat, pentru că oamenii chiar muncesc acolo. Nu-mi plac show-urile regizate, aranjate. Am avut parte la un moment dat de o astfel de propunere și am ieșit imediat, pentru că nu-mi plac show-urile în care „hai să ne facem că muncim și ăia se fac că le e greu, și eu mă fac că îi întreb cât de greu le este. Nu am făcut parte din niciun show de acest gen, dar la un moment dat mi s-a propus. Cred că sinceritatea și adevărul le-am moștenit din școala de actorie şi mi se par cele mai importante.
Care e postura profesională care simți că ți se potrivește cel mai bine?
Îmi place să scriu, dar este o muncă de om singur, să stai pur și simplu acasă la tine, într-o cameră, și să scrii. Cred că ăsta este motivul pentru care le aleg pe celelalte. Îmi plac actoria, spectacolul de teatru, să fiu pe scenă în fața publicului. Am un spectacol pe care îl joc cu ușurință, l-am jucat în toată Europa. Se joacă ușor pentru că nu are decor mult, este un spectacol construit, scris de mine. Am fost la Paris, Bruxelles, München, Stuttgart, Frankfurt, o să mergem la Londra, la Dublin. Bineînțeles, și la Brăila, și la Craiova, și la Brașov… Îmi place postura de actor, dar cred că cel mai mult îmi place să fac regie de film, pentru că mă simt foarte activ și foarte aplecat spre treaba asta. În ziua filmării, sunt acolo 12 ore, 100%.
Când ți-ai dat seama că vrei să fii actor?
La mine a fost mai complicat, pentru că prima dată am venit în București și am dat la Facultatea de Management, am făcut un an, după care am renunțat. Momentul în care m-am hotărât să devin actor a fost cel în care mi-am zis că, dacă alții pot, cred că trebuie să pot și eu. Și dacă mie îmi place să fac meseria asta pentru că o văd la alții, trebuie să încerc și eu. Bineînțeles că există momente în care ești prost, momente în care ești mediocru și momente în care ești foarte bun. Trebuie să muncești tot timpul să fii foarte bun. Dar nu ai cum să fii foarte bun de la început, exact ca mersul pe bicicletă. Când mergi prima dată, o să cazi și o să te julești, dar mai târziu s-ar putea să mergi pe bicicletă pe o singură roată. Totul este să urci pe bicicletă. Asta am făcut și am încercat să fac asta cu orice preț. Știu și am văzut și la alți actori, și din România, și din afară, că există momente când ești foarte bun – nu aș vrea să spun genial, pentru că asta trebuie să o spună alții despre tine, dar cred că omul trebuie să încerce și, dacă nu încearcă, rămâne cu puțin. Știu din psihologie că singurul moment de la care se schimbă ceva este curajul. Ca omul să treacă de la mediocritate spre altceva, spre o zonă superioară, trebuie să aibă în primul rând curaj. Curajul schimbă tot, este zona de care îți e frică și pe care trebuie să o depășești. Și asta se face între 20 și 30 de ani cel mai bine, când ești mai puțin lipsit de informație și ți se pare că poți să faci tot.
Care e cea mai mare satisfacție a meseriei tale?
Eu cred că cea mai mare satisfacție este că am reușit să le împac, meseria cu familia, și în momentul ăsta este foarte bine pe ambele planuri. În meserie, cea mai mare satisfacție este că mă uit în jur la colegii mei și unii sunt foarte buni actori, alții sunt foarte buni scriitori, alții sunt foarte buni regizori, eu nu am putut să nu le încerc pe toate. Cu toate că mi-a fost mai greu. Atunci când ești actor, e greu să te apuci de regie pentru că „hai, mă, s-a apucat ăsta, face el regie, dar nu-i nimic, după doi ani încep să se obișnuiască oamenii cu noua ta imagine, noua ta postură, și te acceptă ca regizor. E un avantaj, dar este și un dezavantaj, fiindcă ceilalți regizori nu te vor mai lua ca actor în momentul în care tu faci regie.
Pari un tip extrem de nonconformist. Cum a fost scena căsătoriei voastre?
Noi nu am vrut să facem niciodată nuntă, în sensul ăla popular, cu furat mireasa, noi am vrut să facem o petrecere și am fă- cut-o așa cum ne-a plăcut. Oanei i-a plăcut foarte mult la mare, iar restaurantul a fost chiar pe malul mării, într-o stațiune pe care noi o iubim foarte mult, 2 Mai. S-au legat toate lucrurile, în sensul în care era început de vară, pe 20 mai, și toată lumea a venit la nuntă ca de 1 Mai, exact așa cum se merge la mare la deschiderea sezonului. A fost foarte fain pentru mine, pentru că am reușit să mă reîntâlnesc cu foarte mulți colegi din liceu, cu care nu mă mai văzusem de 10 sau 15 ani, a fost ca o reuniune. Au fost 100 și ceva de persoane, dintre care 10 foști colegi de liceu cu care am mai vorbit la telefon între timp, dar nu m-am mai văzut. Acolo ne-am reîntâlnit.
Cum a fost copilăria ta?
Eu am trăit pe două planuri, adică am avut copilăria de la oraș, după blocurile gri, și copilăria de la țară, pentru că aveam bunici la țară. În vacanță, de pe 15 iunie până pe 15 septembrie, eram în mediul rural, cu câini, cu pisici, cu animale, cu satul românesc de la acea vreme. Începând din perioada comunistă până prin clasa a VII-a, toate vacanțele le-am făcut la țară. De asta îi și duc pe copii la părinții mei, care între timp s-au mutat la țară, tocmai pentru că le-am zis: „Eu nu pot să duc copiii dintr-un apartament din București într-un apartament din Dorohoi. Nu, hai să vă mutați!. Au o curte de vreo 7000 de mp, la țară, și acolo își petrec în fiecare vară o parte din vacanță
Citește și: Octavian Strunilă va prezenta emisiunea 'Ultimul Trib', la Antena 1
FOTO: Diana Oros
Urmărește-ne pe 
