Cum s-au cunoscut Bianca Drăguşanu şi Tristan Tate. Trăiesc de ceva timp o iubire intensă pe care au ţinut-o până acum ascunsă. Nu se mai feresc şi îşi arată sentimentele în public. Cei doi au povestit cum s-au cunoscut! A fost sau nu dragoste la prima vedere?
Au lăsat fricile deoparte şi s-au afişat deja la al doilea eveniment împreună. După petrecerea VIVA! (primul party la care au mers amândoi), îndrăgostiţii au socializat la aniversarea iubitului Denisei de la Bambi. Bianca este foarte bună prietenă cu sărbătoritul şi nu a putut merge neînsoţită, aşa că, alături de ea a fost iubitul milionar. S-au sărutat şi în văzul tuturor.
Tristan a fost foarte sincer şi a povestit despre începutul relaţiei lor. S-au cunoscut în Bucureşti, prin intermediul unor amici.
„Prin intermediul unor prieteni comuni. Un prieten bun de-al ei care cumpără maşini de lux, am cunoscut-o prin intermediul lui. „, a declarat milionarul.
Se pare că acestuia îi place să iasă în oraş, să consume băuturi schumpe şi să fie şi foarte atent la cea pe care o iubeşte acum, la Bianca. A povestit că nu o scapă din priviri şi a glumit, a spus că atât el, cât şi fratele său sunt bodyguarzii prezentatoarei de la „Te vreau lângă mine”.
Bianca s-a declarat încântată şi în siguranţă: „Da, sunt bine păzită, mi-am asigurat spatele. (…) S-a întâmplat că ne-am cunoscut prin nişte prieteni comuni şi el a îndrăznit să mă abordeze, tocmai datorită faptului că nu ştia cine sunt. (…) Nu aş putea să definesc ce mi se întâmplă acum, aş putea spune un singur lucru: frumos. S-a întâmplat că a avut curajul să mă abordeze. (…) Mi s-a părut foarte amuzant, în momentul în care m-a întrebat câţi ani am, cu ce mă ocup, l-am întrebat dacă chiar nu ştie cine sunt. (…) El a văzut apoi Instagramul meu, a văzut că am un copil, că lucrez în televiziune. M-a întrebat dacă sunt într-o relaţie şi i-am spus că este complicat. Eu i-am spus, nu l-am minţit. I-am zis exact lucrurile cum sunt. (…) Ne-am dat seama că avem mai mulţi prieteni comuni, am luat cina în oraş şi acolo am fost surprinşi „, a spus Bianca la Kanal D.
Primele declarații ale iubitului Biancăi Drăgușanu
De câteva zile în presa din România, subiectul Bianca Drăgușanu și noul iubit este tratat din toate unghiurile. Nu a durat mult pentru că Tristan Tate a reacționat și le-a dat tuturor peste nas postând o poză cu el și Bianca, dar și un mesaj clar și concins, care evidențiază faptul că nu-i pasă de părerea lumii. 'Lasă lumea să vorbească. Nu mă tem de nimic. Mai ales de cuvinte', este mesajul lui Tristan Tate, noul iubit al Biancăi Drăgușanu.
Bianca Drăgușanu și Victor Slav locuiesc încă împreună
Nici nu se termină bine ziua că mai iese ceva la iveală despre relația Biancăi Drăgușanu și Victor Slav. Că are o nouă relație nu mai este un secret, iar că noul iubit este plin de bani nici asta nu mai e ceva ce nu se știe. Chiar dacă sunt despărțiți, Bianca Drăgușanu și Victor Slav locuiesc împreună.
Foto: Facebook