Cum a depășit Mariah Carey momentul controversat din noaptea Anului Nou - nimeni nu s-ar fi așteptat la un astfel de eveniment!

 Alexandra Zarnescu
.

În ultimele zile, celebra cântăreață cu voce de privighetoare a fost prezentă în toate buletinele de știri și pe prima pagină a publicațiilor din toată lumea, însă nu pentru vreun subiect de bun augur, ci din cauza eșecului interpretării ei din ultima noapte a anului trecut, care fusese plănuită ca un eveniment de prim rang. Dar acest fapt nu a doborât-o, dimpotrivă, ea s-a detașat și și-a regăsit liniștea alături de copiii ei și de fostul soț.

Mariah Carey și Nick Cannon, cel de-a doilea fost soț al ei, au încheiat împreună anul 2016 în condiții destul de neplăcute – Mariah, prin controversata ei interpretare din Times Square, în noaptea de Revelion, iar Nick și-a petrecut sărbătorile în spital din cauza complicațiilor unei boli autoimune de care acesta suferă de ceva timp. Însă, cei doi au dovedit că, în ciuda vicisitudinilor, există încă o mulțime de motive pentru a zâmbi.

Cei doi, care au format un cuplu și îi au împreună pe gemenii Marocan și Monroe, în vârstă de cinci ani, au rămas într-o relație strânsă de prietenie și își cresc în continuare cei doi copii, împărțind custodia în mod amiabil, fapt dovedit de postările unor fotografii personale, pe conturile lor de Instagram, prin care împărtășesc, alături de fani, momentele petrecute împreună, ca o familie unită și fericită.

Mama lui Nick, Beth Gardner, a participat și ea la reuniunea de familie. De altfel, Beth a fost un oaspete frecvent la cine și alte întâlniri similare din trecut. Atât Cannon, cât și Carey au dat dovadă de-a lungul timpului că ceea ce este prioritar pentru amândoi este fericirea copiilor și nevoile lor, înainte de toate.

„Este un fel de regulă pentru noi. Totul trebuie să fie înrădăcinat în dragoste, în energie pozitivă „, susține Nick Cannon, care a confirmat încă din luna noiembrie că așteaptă un al treilea copil cu fosta Miss Arizona, Brittany Bell, și a asigurat pe toată lumea că între el și Mariah Carey nu există resentimente și rea voință.

El a mai adăugat că cel mai important lucru în viața lui sunt propriii copii și că dorește întâi de toate să se asigure că „aceștia au cea mai bună copilărie pe care un copil o poate avea'.

Pe de altă parte, Mariah Carey a mărturisit recent, într-un interviu acordat publicației Entertainment Weekly, despre coșmarul pe care l-a trăit în Ajunul Anului Nou, menționând că  a fost „îngrozită” de ce i s-a întâmplat.

Totuși, ea și-a liniștit fanii, spunând că  incidentul controversat nu o va opri pe viitor de la a susține alte astfel de evenimente live, însă „nu voi mai avea încredere să folosesc pe oricine altcineva din afara propriei mele echipe”, a conchis solista.

Totul e bine când se termină cu bine!

 

Alexandra Zărnescu

Sursa foto: arhiva personală – Instagram

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton