Cele mai controversate nunţi regale - Ce s-a întâmplat dincolo de regulile stricte

 Pirvu Cristina
.

Statutul de membru al Casei Regale vine la pachet cu o serie de reguli stricte, mai ales în ceea ce privește căsătoria. Dar cum cu dragostea nu te poți pune, de-a lungul timpului au fost cazuri în care nici măcar protestele sau exilul nu au stat în calea fericirii.

Una dintre cele mai contro-versate nunți regale a fost cu siguranță cea dintre Prințul Charles și Camilla Parker Bowles. De când se stiu, cei doi au avut de luptat pentru iubirea lor, însă prima piedică în calea fericirii a fost pusă chiar de Camilla, care, în 1973, s-a căsătorit cu Andrew Parker Bowles, știind că nu ar fi existat nicio posibilitate ca Familia Regală Britanică să o accepte. A urmat apoi căsătoria Prințului Charles cu Lady Di, împotriva voinței sale, însă nici asta nu i-a împiedicat pe prințul moștenitor și pe preaiubita sa Milla să își continue relația extraconjugală. Mai târziu, deși ambii divorțaseră, o altă piedică pentru ei a fost moartea Prințesei Diana, devenită între timp „Prințesa inimilor, astfel că s-au văzut nevoiți să mai aștepte câțiva ani, pentru ca apele să se mai liniștească.

Povestea plină de piedici, căsătorii eșuate, întâlniri fugare și mesaje secrete a făcut ani la rândul deliciul presei britanice de scandal și chiar s-au scris câteva cărți despre cei doi. Însă, în ciuda criticilor și a opoziției Reginei Elisabeta a II-a, Charles și cea mai faimoasă amantă regală au reușit într-un final să se căsătorească, în anul 2005, pe data de 9 aprilie, la 35 de ani de la momentul în care s-au cunoscut pe terenul de polo.

O PRINȚESĂ REBELĂ

Stéphanie de Monaco, râzgâiata fiică a Prințului Rainier şi a frumoasei actriţe americane Grace Kelly, și sora mai mică a Principelui Albert al II-lea și a Carolinei, a avut o viață amoroasă tumultuoasă. S-a iubit cu băieții celebrilor actori francezi Jean Paul Belmondo și Alain Delon – Paul Baldemo și Anthony Delon, însă la altar a ajuns cu bărbați considerați total nepotriviți de către Familia Regală de Monaco. În 1992, a avut o aventură cu bodyguardul său, Daniel Ducruet, în urma căreia au rezultat doi copii, astfel că pe 1 iulie 1995 s-au căsătorit, în ciuda criticilor. După numai un an şi jumătate de la căsătorie, prinţesa a intentat divorţ, ca urmare a publicării unor fotografii în care soţul ei apărea în compania unei alte femei. Chiar dacă ulterior s-a dovedit că Ducruet căzuse victimă unui complot, Stéphanie se implicase deja într-o nouă aventură cu un alt bodyguard, Jean Raymond Gottlieb, dăruindu-i și acestuia un copil. Aceasta a fost picătura care a umplut paharul, așadar, în 1998, tatăl ei, Rainier al III-lea, înfuriat la culme că Stéphanie refuzase sa-i mărturisească cine este tatăl celui de-al treilea copil al său, a exilat-o. Asta nu a oprit-o pe fiica rebelă să-și continue  aventurile, iar în 2003 s-a căsătorit din nou, de data aceasta cu acrobatul de circ portughez Adans Lopez Peres, și cu el având o relaţie tumultuoasă.

DINCOLO DE REGULI

Viața Prințului Johan Friso, cel de-al doilea fiu al Reginei Beatrix, avea să se schimbe în ziua în care a cunoscut-o pe Mabel Wisse Smit, căsătoria cu frumoasa blondă costându-l dreptul de a succede la tronul Olandei. Se pare că nemulțumirea parlamentului în ceea ce o privea pe aleasa prințului a pornit de la faptul că aceasta a mințit cu privire la relația amoroasă pe care ar fi avut-o cu Klaas Bruinsma, un cunoscut traficant de droguri din Olanda, în timpul studenției. Inițial, ea ar fi spus în declarația oficială că relația nu a fost deloc una intimă și că i-a pus capăt în clipa în care a aflat cu ce se ocupa acesta. În realitate însă, Mabel s-ar fi iubit cu celebrul traficant de droguri pe vremea când era studentă. Prințul Friso a trecut peste decizia parlamentului și, în 2004, a luat-o de soție pe Mabel. Ea a devenit membră a Familiei Regale, însă nu și membră a Casei Regale. Imediat după căsătorie, a urmat și excluderea prințului. Iubirea dintre cei doi s-a stins în 2013, când Friso a murit după 18 luni de comă provocată de un accident de schi în Austria. Și căsătoria dintre Regina Beatrix și Prințul Claus a fost una plină de controverse. Se pare că, în tinerețe, contele a făcut parte din Tineretul lui Hitler, astfel că în 1965, când cei doi și-au anunțat logodna, a izbucnit o serie de proteste în Olanda și s-a făcut chiar și o petiție împotriva căsătoriei, cu peste 65.000 de semnături. Mulțumită în special susținerii părinților ei, Regina Julianna și Prințul Bernhard, parlamentul a aprobat căsătoria, dar asta nu i-a oprit pe olandezi ca, în ziua nunții, pe 10 martie 1966, să organizeze proteste masive. Cu timpul însă, Prințul Claus al Țărilor de Jos a devenit unul dintre cei mai populari membri ai Familiei Regale.

Printesa Stephanie si Daniel DucretPrintesa Stephanie si Daniel Ducret

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton