Când revine Horia Tecău în tenis și de ce și-a lăsat barbă: ”8 din 10 persoane îmi spun că îmi stă bine!”

Aflat în recuperare după o accidentare care i-a dat bătăi de cap, tenismenul a fost nevoit să ia pauză de la turnee. Coincidența face că fix cu o săptămână înainte de accidentare a decis să facă o schimbare de look. Iată când revine Horia Tecău în tenis și de ce și-a lăsat barbă.

Am stat de vorbă cu sportivul la un eveniment monden și am aflat când revine Horia Tecău în tenis, dar și care sunt motivele pentru care a decis să poarte barbă, un look la care se pare că nu va renunța prea curând.

Când revine Horia Tecău în tenis: 'Cred că această accidentare nu a fost întâmplătoare…'

Aflat în recuperare după o accidentare care l-a împiedicat să participe la Roland Garros, Horia preferă să vadă jumătatea plină a paharului, considerând accidentarea un semn că era timpul să facă mai puțin efort: 'E bine să mai luăm și câte o pauză din când în când. Când nu sunt accidentat joc săptămână de săptămână aproape, e obositor, e încărcătură mare. Cred că accidentarea nu a fost întâmplătoare, e un semn că trebuie să mai am grijă și de mine. Prea mă forțam la un nivel intens, de aceea m-am și accidentat. Iar acum, că am făcut această pauză, cu siguranță o să revin cu mai multă plăcere și cu mai mult chef în circuit.' Horia nu va lua parte la Wimbledon, dar se va pregăti pentru Turneul de la Washington, care începe în a doua jumătate a lunii iulie.

O schimbare de look

Coincidența face că Horia Tecău a decis să-și lase barbă cu foarte puțin timp înainte de accidentare. 'Mi-am lăsat barbă cu o săptămână înainte de accidentare. 8 din 10 persoane îmi spun că-mi stă bine, eu am început să mă obișnuiesc cu mine când mă uit în oglindă. E mai puțin efort, nu mai trebuie să mă bărbieresc în fiecare dimineață, într-adevăr, deci sunt puțin leneș aici (râde). Dar mă simt bine așa și cred că o păstrez o perioadă, ne-a povestit tenismenul.

Citește și:

Simona Halep se răsfaţă după ce şi-a prezentat cupa la Bucureşti! Unde se află campioana – FOTO

Elena Băsescu a publicat imagini cu Anastasia. Momente 'tată-fiică'

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton