Andreea şi Cabral Ibacka – Fără scandal nu există paradis. VEZI MAKING OF

 Florentina Liutic
.

Intenţia noastră, prin subiectul de faţă, a fost să glorificăm iubirea în luna februarie. Rezultatul îţi va părea un dezastru dacă te aştepţi la un cuplu convenţional, numai lapte şi miere. Însă dacă vrei să iei parte la cea mai savuroasă ceartă din dragoste, urmăreşte polemica dintre cei doi.

 

Andreea Ibacka si Cabral

După 6 zile petrecute în Dubai şi 1800 de kilometri de plim­bare, după ce cu o zi înainte tocmai se întorseseră din vacanţă pen­tru ca în seara aceleiaşi zile să plece la o petrecere, iată-i în faţa mea la masă, suficient de odihniţi cât să-şi înceapă runda zilnică de ciondăneală. Pe care am deschis-o chiar eu, mă tem, întrebându-i politicos cum a fost în Dubai. „Este prima dată când se ocupă el de o vacanţă. Şi de câte ori crezi că mi-a adus aminte asta până acum? În fieca­re zi, de 5 ori, îmi răspunde Andreea (28) scurt. Cabral (37) îşi abandonează limonada şi se întoarce spre mine cu o faţă chinuită: „E o nenorocită, mă, atâta ghinion am avut… Eu sunt con­vins că îmi pune ceva în mâncare. Până acum orice om normal fugea. Acesta a fost începutul unei discuţii în care pole­micile au acoperit o paletă largă de su­biecte, de la şofat până la zodiac, în care în loc de clasicele „iubitule şi „iubito am auzit „Nemernicule şi „Otrăvito. Mi-am dat seama că nu are niciun rost să fac pe jurnalista şi m-am aşezat comod în scaun, realizând că ro­lul de arbitru (dacă apuc să zic ceva) ar fi mult mai înţelept. De fapt, în ziua aceea am avut impresia că cel mai înţelept dintre noi toţi era Tiara, căţelul lui Cabral şi al Andreei, un Cane Corso care nu dorea decât să roadă plastic, mai puţin să stea la cadru. Cabral urma să plece la „Poveştiri de noapte după shooting, dar Andreea avea să se mai bucure un pic de vacanţă. Între timp, o poţi vedea în telenovela „Regina, ce se difuzează la Acasă TV, postul care împlineşte luna aceasta 16 ani.

Are rost să întreb dacă aţi reuşit să nu vă certaţi în vacanţa din Dubai?

Cabral: Nu se poate fără ceartă.

Andreea: Mă teroriza când eram eu la volan că de ce am greşit drumul, că de ce nu văd toate semnele. Erau autostrăzi cu 6 benzi pe sens şi se intersectau cu alte poduri şi drumuri secundare o dată la 30 de secunde. Dacă ratam o ieşire…

C: Mai făceai 60 de km în plus.

A: Da, dar nu puteai să fii tu atent? Că eu mai şi conduceam. (râde) Câte lu­cruri să fac deodată? Localnicii merg ca nişte descreieraţi. Cu viteză, nu semnalizează, îţi taie calea fără niciun preaviz, claxonează în disperare, din orice. E destul de haotic traficul la ei şi eram foarte concentrată. Am condus 700-800 de km.

 

Are Cabral o problemă cu femeile la volan?

A: Daa!

C: Nu mă enervează femeile la volan, mă enervează nevastă-mea la volan. Ea conduce foarte bine. Dintre toţi pri­etenii mei bărbaţi, ea e în top, dar e loc de îmbunătăţiri. De exemplu, dacă mergem la karting, cea mai agresivă ea e. E singura care dă peste tine dacă nu poate să te depăşească, te scoate în decor. Nu o dată m-a făcut de râs aruncându-mă în boscheţi cu kartul. Eu vreau să fie totul la milimetru, la linie, că sunt maniac cu maşinile. Şi ea mă aruncă în boscheţi.

A: Bine, tu te şi oftici acum. El, într-adevăr, e un vizionar când vine vor­ba de şofat. Calculează să nu o ia un milimetru mai la stânga sau la dreapta, numai că are dezavantajul greutăţii şi se oftică că într-un final eu, cu toate trasele lui perfecte, mă descurc chiar mai bine. Bine, eu am 45 de kg, el de vreo trei ori mai mult.

C: Eu am 120. Ştii ursul ala mare de la circ, pe bicicletă? Ăla sunt eu.

 

Cine administrează banii când sunteţi în vacanţă?

A: Eu administrez banii oricând, nu doar în vacanţă. Dar în majoritatea fa­miliilor am văzut aşa: bărbatul aduce salariul acasă şi apoi îi cere bani pen­tru orice soţiei.

 

OANA POPOIAG, FOTO SEBASTIAN ENACHE

 

Continuarea în numărul de februarie al revistei VIVA!, la standurile de presă din 1 februarie.

 

[youtube]http://youtu.be/qU8BxHp4DEM[/youtube]

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton