Alina Puşcaş a intrat în comă, în copilărie. Cât de precaută este ca mamă

 Pirvu Cristina
.

Alina Puşcaş a intrat în comă, în copilărie. Te cunosc de undeva – am spus noi, în momentul în care am văzut fotografiile cu Alina Pușcaș, transformată în Frida! Chiar înainte de începerea unui nou sezon al emisiunii, vedeta ne-a oferit un interviu despre toate evenimentele care i-au schimbat viaţa decisiv. 

 Alina, ești în focul pregătirilor pentru noul sezon „Te cunosc de undeva. Împărtășește-ne câteva noutăți…

Primele impresii înainte de prima filmare sunt de bine (râde). Concurenții sunt foarte entuziaști și efervescenți, dorin- du-și să demonstreze foarte multe. Noul jurat (n.r. Cristi Iacob) pare să nu fie deloc emoționat sau stresat de acest nou rol… Cred, totuși, că nu-i va fi tocmai ușor. Sunt foarte curioasă ce tip de jurat alege să fie: critic, prietenos, supărăcios, efervescent, glumeț? Avem un decor nou, interesant și ultramodern (pare inspirat din celebrul Star Trek). Bătrâioara noastră ruletă este total întinerită după o serie de operații estetice și de traforaj. (râde)

Dacă ai fi concurentă la „Te cunosc de undeva, ce personaj crezi că ai putea imita la perfecție? Dar unul de care te-ai teme?

Mi-ar plăcea foarte mult să o interpretez pe Beyoncé sau pe Rihanna, dar nu cred că m-ar ajuta prea mult vocea. M-aș orienta spre Lady Gaga și, la ea, cred că aș reuși să găsesc o piesă care să mi se potrivească pe voce, o piesă mai caldă, fără prea multe acute și floricele. Îmi place Lady Gaga și aș alege să o interpretez pentru că este în continuare un personaj extravagant, chiar dacă în ultimii ani parcă s-a mai potolit. M-aș teme foarte tare de un personaj masculin, pentru că aș avea tendința să exagerez, atunci când l-aș imita. Uite, mi-ar plăcea să-l imit pe George Michael, complicat de făcut din toate punctele de vedere: fizic tare frumușel, voce extraordinară, mișcare scenică. Mi-ar fi teamă să-l imit și pe solistul de la The Prodigy, un nebun talentat.

În fotografiile pe care ni le-ai oferit, te-ai transformat în Frida… De ce ai ales acest personaj?

Foarte frumos acest personaj, Frida Kahlo. Nu a fost alegerea mea (din păcate, nu am fost atât de inspirată), ci a celor care au participat la acest proiect: hairstylistul Adrian Perjovschi şi fotograful The Storyalist. Am văzut filmul și m-am îndrăgostit efectiv de tot ceea ce a însemnat și înseamnă ea. Mă bucur că am făcut acest pictorial care, din punctul meu de vedere, a ieșit absolut demențial.

Te-ai căsătorit în secret, iar soțul tău a pare extrem de rar în public. Povestește-ne despre începuturile relației voastre. Cum te-a cucerit?

Da, Mihai apare foarte rar, pentru că nu este genul care să-și dorească asta. În momentul în care ne-am cunoscut, știa foarte bine că sunt persoană publică și a acceptat și îmbrățișat acest aspect, drept dovadă stau fotografiile de la diferite evenimente mondene unde mi-a fost alături. În rest, este o persoană discretă. Ne-am cunoscut acum patru ani și ne-am început relația cu lungi plimbări nocturne în parcul Herăstrău, în care Mihai îmi povestea foarte multe lucruri despre pasiunile lui: fizica nucleară, artă, muzică clasică și rock. Bineînțeles că, mai ales atunci când îmi povestea ceva din fizică, nu înțelegeam chiar tot (râde), dar mă fascina felul în care o făcea și îi acordam toată atenția. Și acum, după patru ani, atenția mea față de ceva ce-l pasionează este neschimbată.

Alina, tu ai avut un necaz, în copilărie, când ai intrat în comă din cauza unei banale răceli… Ești o mamă exagerat de precaută?

Nu, nu sunt o mamă exagerat de precaută și nu știu dacă ar trebui să fiu altfel. Cumva, mi-am dat seama că, oricât de precaută sau exagerat de protectoare aș fi, dacă e să se întâmple ceva rău se va întâmpla chiar și ținându-i de mână sau în brațe. Am realizat că, oricât mă strofoc să fac ca lucrurile să fie perfecte, nu ține totul de mine, ci mai ține și de puțin noroc, destin etc.

Părinții tăi s-au separat când erai foarte mică… În ce măsură s-a reflectat acest eveniment în viața ta?

Părinții mei s-au despărțit când aveam trei ani și și-au început certurile cu cel puțin un an înainte. Din păcate, am amintiri cu aceste episoade dintre ei, episoade care m-au marcat pentru acest moment al maturității mele în sens pozitiv. De ce? Ei bine, pentru că atât eu, cât și Mihai suntem determinați și înțeleși să nu lăsăm niciun potențial conflict sau dispută să izbucnească de față cu copiii sau să lăsăm copiii să simtă măcar vreo urmă de stres sau supărare în cuplu. Nu vrem în niciun caz să ajungă copiii victime colaterale ale adulților.

Ai devenit cunoscută grație rolului dintr-un serial TV. Privind în urmă, cum a fost pentru tine această experiență?

Da, mulţumită serialului „Narcisa Sălbatică sunt acum aici. A fost cea mai puternică experiență profesională a vieţii mele, în special pentru că, la acel moment, nu aveam nicio pregătire actoricească și-mi era teamă de orice critică venită din partea profesioniştilor. A fost cea mai frumoasă, grea, complexă, epuizantă, plină, deschizătoare de drumuri şi recompensantă experiență.

Care a fost cea mai mare provocare de până acum din viața ta personală și profesională?

Cea mai mare provocare de până acum este clar calitatea de părinte de doi copii, cumva dintr-un foc. Şi cea mai mare provocare profesională rămâne în continuare „Narcisa Sălbatică, pentru că mi-a schimbat total viața. Ce mi-ar mai lipsi acum profesional? Un lungmetraj premiat.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton