Actorul Dwayne Johnson va deveni tată pentru a treia oară

 Pirvu Cristina
.

Celebrul actor Dwayne Johnson va deveni tată pentru a treia oară! Frumoasa veste a fost făcută publică chiar de fiica cea mică a acestuia!

Dwayne a încărcat o fotografie pe Instagram în care apare Jasmine, cea de a doua fiică a sa, stând în faţa bradului, acolo unde au agăţat o hârtie cu un mesaj sugestiv.

„E o fată! Abia aștept  să fiu o soră mai mare! Și în cele din urmă să fiu șefă!', scrie pe biletul prins în bradul frumos împodobit de Crăciun. În descrierea fotografiei, actorul a avut un mesaj mai explicit, a spus că va deveni tată pentru a treia oară.

„Jasmin Lia vrea să facă un anunţ măreţ. E fată! Lauren Hashian şi eu suntem fericiţi să vă anunţăm că în această primăvară ne vom întâmpina cel de-al doilea copil. În plus, Jazzy este nerăbdătoare să facă pe şefa şi să îşi protejeze sora.”, a notat actorul.

El şi partenera sa și-au făcut apariția pe covorul roșu la premiera filmului „Jumanji: Welcome To The Jungle', iar cântăreața în vârstă de 33 de ani a atras atenţia ca de fiecare dată.

Dwayne Johnson şi Lauren Hashian, în februarie 2017

Dwayne a mai fost căsătorit cu  Dany Garcia până în 2007 și au împreună o fiică de 16 ani, Simone Alexandra Johnson, care vrea să-i calce pe urme tatălui său în ring. Simone a fost desemnată de curând Ambasador al  Globurilor de Aur, ediția din 2018. Johnson va deveni în primăvară tată pentru a treia oară, tot de fată.

 


Foto: Instagram, Hepta

Cristina Pîrvu

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton