Actorul Alain Delon a fost spitalizat. Care este starea lui acum

 Popescu Alexandra
.

Actorul Alain Delon, în vârstă de 81 de ani, a fost spitalizat în urma unei intervenții chirurgicale la picior. Operația era programată cu mult timp în urmă, a confirmat fiica actorului, Anouchka.

„Era o operaţie programată de doi-trei ani pentru că avea probleme de circulaţie la picior', a declarat fiica lui Alain Delon, scrie Europa FM.

Inițial, revista Ici Paris scria că actorul ar trebuie să se opereze de urgență la inimă, însă Anouchka a infirmat aceste zvonuri.

„Trebuie să ne oprim să mai îngropăm oamenii, este insuportabil', a mai spus fiica actorului pentru Le Parisien.

Alain Delon a fost operat la picior pe 19 septembrie. Acesta se simte foarte bine acum și, potrivit fiicei sale, urmează să fie externat curând.

Zvonurile despre starea de sănătate a lui Alain Delon au apărut la finalul lunii august, după ce actrița Mireille Darc s-a stins din viață. Atunci, actorul declara pentru Paris Match: „Nu mai am mulţi ani de trăit fără ea, nu prea mulţi ani de suferinţă. Ea, cel puţin, nu mai suferă. Se odihneşte. Fără ea, pot să plec şi eu.'

În acest an, Alain Delon a venit pentru prima dată în România fiind invitat de onoare al Festivalului Internaţional de Film Transilvania 2017 (TIFF).

Alexandra Popescu

Foto: Hepta

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton