Elena Gheorghe și-a schimbat lookul! Fanii spun că așa arată cel mai bine

 Oana Pantazi
.

Recent, Elena Gheorghe și-a făcut o schimbare de look care a strâns o mulțime de aprecieri din partea fanilor – vedeta nu doar că are acum o altă culoare de păr, ci și-a făcut și breton, iar noul styling i se potrivește de minune.

În luna aprilie, Elena Gheorghe a fost fost imaginea de pe coperta revistei VIVA!, unde a pozat, în premieră, alături de întreaga familie. Atunci, artista, care mult timp a purtat părul într-o nuanță de roșu-aprins sau cărămiziu, avea o nuanță cuminte de roșcat, iar ulterior, la Interviurile VIVA!, era deja un castaniu-descis, culoare care, de asemenea, i se potrivea foarte bine. Într-un cuvânt, blondă, șatenă sau roșcată, cu părul creț sau întins, Elena Gheorghe arată perfect, versatilitatea artistei din acest punct de vedere fiind chiar de invidiat.

Elena Gheorghe arată fabulos cu breton

Recent însă, Elena ne-a surprins cu o schimbare de look la care nu ne-am fi așteptat, deoarece este prima oară când o vedem pe artistă cu breton! În plus, aceasta și-a schimbat din nou ucloarea părului, de data aceasta alegând o nuanță superbă de arămiu închis. În doar cinci ore, Elena a adunat nu mai puțin de 18.000 de aprecieri pe contul său de Instagram, unde le-a cerut fanilor săi părerea cu privire la schimbarea de look pe care a făcut-o. „Așa-ți stă cel mai bine!”, „Te prinde foarte bine! Ești frumoasă oricum… Ți-a stat bine cu toate culorile pe care le ai avut”, „Superbă ca întotdeauna… O nuanță caldă, frumoasă”, „Superbă foc esti. Îți stă bine cu culoarea asta, cu orice nuanță îți stă bine, tu ești irezistibilă”, sunt doar câteva dintre sutele de comentarii apreciative.

Foto: Instagram

Elena Gheorghe, pentru prima oară cu breton. Fanii artistei au fost încântați.Elena Gheorghe, pentru prima oară cu breton. Fanii artistei au fost încântați.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton