Andreea Bălan și George Burcea s-au căsătorit azi. Cei doi au spus da în fața ofițerului de stare civilă în urmă cu doar câteva momente, alături de ei aflându-se și familiile și câțiva prieteni apropiați.
Andreea Bălan e în focul pregătirilor pentru nunta grandioasă ce va avea loc pe data de 15 septembrie, motiv pentru care a ales să facă cununia civilă mai devreme, respectiv astăzi. După patru ani de relație, solista și George Burcea au spus da la Starea Civilă, martori fiindu-le chiar viitorii nași de cununie, respectiv Monica Davidescu și Aurelian Temișan.
Să nu credeți că evenimentul de azi a fost lipsit de peripeții. Mirele a fost nevoit să se întoarcă din drum, dintr-un motiv extrem de bine întemeiat: „George s-a dus să-mi ia buchetul de acasă pentru că l-am uitat. Buchetul este special, este același buchet pe care l-am avut în America atunci când am făcut ceremonia acum doi ani. Pentru mine era important să am același buchet, e din flori criogenate și țin foarte mult la el. L-am uitat pentru avem doi copii pe care nu trebuie să-i uităm acasă. Ella este foarte fericită când aude că trebuie să meargă la nuntă.”, a declarat Andreea, pentru Spynews.ro.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2019/08/andreea-balan-s-a-casatorit-azi.-primele-imagini-de-la-cununia-civila-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2019/08/IMG_4796.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2019/08/IMG_4795.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2020/09/hepta_5277581-1.jpg)