Acest advertorial este oferit de Baileys, partener oficial al Eurovision
Să ai o profesie care te împlinește, un job la care să mergi cu plăcere e o binecuvântare de care puțini se bucură. Printre privilegiați se numără, fără doar și poate, Monica Anghel, care este pe scenă de la vârsta de 14 ani și care și acum, la aproape 52, cântă cu aceeași bucurie infinită. Artista a vorbit recent despre începuturile în carieră, dar și despre momentele de triumf, rememorând astfel și performanța de la Eurovision, din 2002. Atunci, Monica și Marcel Pavel au clasat România în top 10 pentru prima oară, cu piesa „Tell Me Why”.
Monica, ai debutat la aproape 15 ani în muzică. Dacă ar fi să o iei de la capăt, ai face același lucru, azi?
Aveam 14 ani când am debutat, nu împlinisem 15 ani. Categoric, da, aș face același lucru. Pentru că mi-a plăcut întotdeauna ceea ce fac. Nu am considerat un chin niciodată meseria mea. Și m-am gândit la oamenii aceia care au un serviciu dificil, zic eu, să se trezească la două și jumătate-trei dimineața și să meargă în uzină. Adică, eu mă consider un om privilegiat. Acum mă trezesc de dimineață, nu am o problemă. Și cât am fost la radio la emisiune la Europa FM m-am trezit dimineață, dar mă refer la mediul în care lucrezi. Ori mediul acesta de artiști e un mediu curat, elegant, frumos, rafinat, glamorous așa.
Cine te-a ajutat cel mai mult în cariera ta? Dar ar fi să spui un cuvânt care ar fi?
Familia mea. Pentru că ei au fost primii care m-au susținut, care au crezut în mine și care au făcut toate eforturile ca eu să merg pe drumul acesta. Evident că, după aceea, din punct de vedere profesional au fost și alți oameni care m-au susținut. Uite, de exemplu, primul compozitor care mi-a oferit prima piesă din viața mea a fost Ionel Tudor. După aceea, Laurențiu Profeta, Marius Țeicu, Ion Cristinoiu, Cornel Fugaru, la fel.
Vorbeam, zilele trecute, despre premii și spuneai că toate sunt importante pentru tine. Care festival, eveniment la care ai participat îl consideri tu cel mai important?
Toate au fost importante. Dar pot să spun care au fost cele mai grele. Cele mai grele evenimente artistice la care am participat au fost așa: Cerbul de Aur, pentru că eram acasă în România și pentru că 'șacalii' așteptau să iau locul 1. Iar locul 1, dacă l-aș fi luat, ar fi fost prea puțin pentru cât de răi erau cei care așteptau ca eu să nu iau marele trofeu. Și, la fel, foarte greu a fost Festivalul din Kazahstan, din anul 2000, pentru că acolo, festivalul s-a desfășurat pe durata a trei zile. Și în fiecare zi am avut de interpretat câte o piesă și s-a acumulat o tensiune extraordinar de mare. Eram singură, nu cunoșteam pe nimeni. A fost foarte complicat pentru mine.
Monica Anghel: „Am reușit să calificăm România pentru prima dată, la Eurovision, în primii 10'
Ai luat foarte multe premii la festivalurile naționale, dar și la festivalurile internaționale. Ai cântat mult pe afară. Unde te-ai simțit cel mai bine?
La noi, acasă.
Tot la noi acasă… Ești adepta dictonului 'fie pâinea cât de rea, tot mai bine în țara mea'?
Aici mă simt acasă, pur și simplu. Aici simt că e locul meu.
În 2002, tu și Marcel Pavel ați reprezentat România la Eurovision. Ați fost foarte bine primiți acolo la Tallinn, în Estonia. Cum te-ai simțit pe scenă când în sală erau atât de mulți oameni?
Pe o scenă așa, cu foarte mulți oameni, ca la acel eveniment de anvergură cum este Eurovision Song Contest, am fost de foarte multe ori, doar că Eurovisionul era o miză foarte mare. Și reușita noastră acolo, a mea și a lui Marcel Pavel, a fost un lucru extraordinar, pentru că, împreună, toată echipa am reușit să calificăm România pentru prima dată, la această competiție, în primii 10. Am fost deschizători de drumuri, practic. După aceea au obținut performanțe bune și alți colegi de-ai noștri.
Mai este o miză competiția Eurovision în ziua de azi?
În momentul de față, Eurovision nu mai este pentru mine o miză. Nu.
Cum ai depășit emoțiile? Ai avut emoții?
Vai, da! Am avut emoții foarte mari. Ne-a întărit Dumnezeu, și pe mine, și pe Marcel Pavel. Dar faptul că am fost împreună și ne-am sprijinit unul pe celălalt acolo a fost foarte important pentru noi. Ne-a ajutat enorm. Pentru că pe noi ne leagă și o relație de prietenie de atâția ani. Noi suntem prieteni de 35-36 de ani, cam așa. Chiar îi ziceam lui Marcel că nu am mai făcut o piesă împreună. Nu s-a mai legat. Așa, ne-am mai gândit amândoi, dar nu știu de ce.
Ai spus că familia te-a susținut cel mai mult. Dacă fiul tău, Aviv, ar spune: 'Mamă, și eu vreau să fac același lucru, muzică', tu cum ai reacționa? L-ai susține, la fel cum au procedat părinții tăi?
Păi, dacă asta l-ar face pe el fericit, da, cu siguranță. L-aș susține până în pânzele albe. Eu am și avut discuția asta cu el. Și i-am spus că îmi doresc din tot sufletul meu ca el să își găsească profesia care îl va face, în primul și în primul rând, fericit. Pentru că, dacă ești fericit în profesia ta, poți să ai și un trai decent. Știi? Cam așa funcționează lucrurile. Profesia ta nu trebuie să fie o corvoadă. E valabil pentru fiecare dintre noi. Este foarte important să faci ceea ce îți place. Una este să faci că îți place și una este să o faci de nevoie. Pentru că, din păcate, sunt foarte mulți oameni care au un job de nevoie, dar ei nu sunt fericiți cu ceea ce fac. Și nu știu cât de bine este, de sănătos.
Urmărește-ne pe 
