Au existat mai multe speculații cu privire la cât de mult supraviețuiește coronavirusul pe suprafețe. Specialiștii oferă câteva răspunsuri, în baza cercetărilor efectuate până la acest moment.
Cercetătorul Vincent Munster și echipa sa de la Institutul Național al Sănătății au ajuns la concluzia că noul coronavirus ar supraviețui cel mai mult timp pe oțel inoxidabil și plastic – până la trei zile. Totuși, coronavirusul nu ar rezista mai mult de câteva ore pe suprafețele din cupru.
Desigur, experimentele sunt preliminare și la acest moment mai trebuie făcute studii pentru a se înțelege exact cum se răspândește acest virus.
Totuși, faptul că noul coronvirus stă mult pe suprafețele de plastic stârnește extrem de multe îngrijorări, având în vedere că, practic, plasticul este peste tot: de la carcasele și husele telefoanelor, până la sticlele de apă sau inetrioarele autoturismelor. De acolo, coronavirusul ajunge rapid pe mâini și apoi pe față. Statisticile arată că o persoană își atinge fața, în medie, de 20 de ori pe oră, potrivit mediafax.ro.
Până la acest moment s-au înregistrat peste 6.600 de decese, peste 170.000 de persoane fiind infectate la nivel mondial.
Sursa foto: pixabay.com
Citește și: Actrița Olga Kurylenko, infectată cu noul coronavirus:”Sunt bolnavă de aproape o săptămână”