Rusaliile catolice, 23 mai: semnificație, tradiții, obiceiuri și superstiții

 Dumba Gabriela
.

Sărbătoarea de Rusalii este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, alături de Paște. De Rusalii, atât creștinii ortodocși, cât și cei greco-catolici, sărbătoresc Pogorârea Sfântului Duh. Denumirea de Cincizecime a acestei zile vine de la faptul că se prăznuiește la cincizeci de zile după Paște.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile) este sărbătorită în calendarul creştin ortodox, cât și cel catolic, la cincizeci de zile de la sărbătoarea Învierii Domnului (Sfintele Paşti). La fel ca la Paști, sunt două zile de sărbătoare, duminică şi luni, pentru a marca Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli.

Sărbătoarea Cincizecimii, care are loc după Învierea lui Hristos şi Înălţarea Sa la ceruri şi a fost anunţată în Vechiul Testament de profeţii mesianici, este denumită „capătul sărbătorilor', adică evenimentul cu care se încheie istoria mântuirii realizată de Hristos. Această sărbătoare este cunoscută în popor și ca „Duminica Mare', ocazie cu care se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt.

Prima zi de Rusalii pică întotdeauna într-o duminică, iar în cea de-a doua zi de Rusalii, lunea, se sărbătorește Sfânta Treime. În 2021, Rusaliile catolice sunt sărbătorite pe 23 mai cu aproape o lună înaintea Rusaliilor ortodoxe.

Rusaliile ortodoxe 2021, sărbătorite, potrivit calendar ortodox 2021, la 50 de zile după Paște 2021 și la 10 zile după Înălțarea Domnului, pică în acest an pe 20, respectiv 21 iunie.

Semnificația biblică a Pogorârii Duhului Sfânt

Despre venirea pe pământ a celei de a treia persoane a Preasfintei Treimi a vorbit însuşi Mântuitorul Iisus Hristos în seara Cinei de Taină: „Eu vă spun adevărul. Vă este de folos ca să Mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, îl voi trimite la voi'. (Ioan 16, 7).

Duhul Sfânt S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli duminică dimineaţa, în ziua Cincizecimii, în chip de limbi de foc, nu în chip de porumbel ca la Botezul Domnului, spune arhimandritul Ilie Cleopa, potrivit digi24.ro.

Venirea Sfântului Duh peste Apostoli, care se găseau în foişorul Cinei de Taină, de pe muntele Sion, este descrisă astfel: „Când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi (…) Şi toţi erau uimiţi şi nu se dumireau, zicând unul către altul: Ce va să fie aceasta?' (Fapte 2, 1-13).

Rusaliile în credința populară. Cine au fost Ielele

În credinţa populară, Rusaliile reprezintă spiritele morţilor, numite în popor Iele sau zâne rele.

Cuvântul Rusalii provine din latinescul „rosalia', care simbolizează sărbatoarea trandafirilor, dar reprezintă şi fetele împăratului Rusalim, despre care se credea că aveau puteri magice şi seduceau oamenii, pedepsindu-i pe cei care nu le respectau.

În credinţa populară, Rusaliile sunt spiritele morţilor care, după ce au părăsit mormintele la Joimari şi au petrecut Paştile cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în locurile lor de sub pământ şi încep să facă rele oamenilor.

Pentru a le îmbuna, oamenii, care evitau să le spună Rusalii, le-au dat diferite nume: iele, zâne sau frumoase. Există superstiţia că aceste spirite stau pe lângă izvoare şi pot, prin cântecele lor, să ia minţile oamenilor şi să-i îmbolnăvească.

Boala seamană, se spune în popor, cu o transă ce nu poate fi înlăturată decât de puterea dansului căluşarilor.

Ce se împarte de Rusalii

Sâmbăta dinaintea Rusaliilor este considerată Sâmbăta Morților sau Moșii de vară, sărbătoare dedicată comemorării celor trecuți în neființă. În unele zone din România, în sâmbăta Rusaliilor se împart, de obicei, oale împodobite cu flori și cu un colac deasupra, pentru pomenirea morților. În duminica Rusaliilor, se împart farfurii frumos împodobite pentru cei vii.

Tradiţii şi obiceiuri de Rusalii

De Rusalii, se leagă şi alte tradiţii şi obiceiuri, care diferă de la o regiune la alta. În unele zone, oamenii îşi împdobesc casele şi gospodăriile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru a alunga răul şi bolile. Ramurile de tei au o simbolistică aparte în această sărbătoare: se crede că teiul fereşte gospodăriile de grindină sau de duhurile rele ale zânelor.

Citește și: Ion Dichiseanu, ultimul interviu. Ce regret avea:„Nu am putut să…’

Citește și: Marele regret al actorului Florin Busuioc:„I-am pus pe toți într-o situație urâtă’/ EXCLUSIV

Citește și: Care este legătura dintre Jador și nepoata Elenei Merișoreanu:'M-a susținut la Survivor și…' EXCLUSIV

Ramurile de rei vindecător, de Rusalii

Ramurile de tei, soc sau mure sfinţite de Rusalii se folosesc ca leacuri tot restul anului. În tradiţia populară se spune că numai până la Sânziene plantele au puteri vindecătoare.

În unele zone, femeile fac descântece pentru alungarea Ielelor, iar uşile se ung cu usturoi, pentru că se crede că aşa va fi păzită casa de rele şi ghinion tot restul anului.

Spiritele rele se mai alungă prin ritualuri gălăgioase şi pocnituri cu ramuri de tei.

În unele gospodării se prepară unsori care se dau pe ugerele vacilor, pentru a le spori laptele.

Semnificația frunzelor de nuc, de Rusalii

Frunzele de nuc de Rusalii au ca semnificație limbile de foc ce au coborât asupra apostolilor, la Ierusalim. Cu aceste ramuri sfințite se vor împodobi casele și icoanele. Asta pentru că, în credința populară, ramurile au puterea de a alunga spiritele rele.

Obiceiuri de Rusalii catolice

Unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri de Rusaliile catolice este pelerinajul de la Șumuleu Ciuc, locul pe care și Papa Francisc l-a vizitat în 2019.

Pelerinajul de Rusaliile catolice de la Şumuleu Ciuc este considerat cel mai mare din Europa Centrală şi de Est şi îşi are originea în urmă cu aproape patru secole şi jumătate.

Superstiţii de Rusalii

Legendele spun că Ielele sau Rusaliile sunt fiinţe fantastice, care umblă prin văzduh şi pot lua minţile oamenilor dacă nu respectă ziua de sărbătoare. Rusaliile, cunoscute sub diferite nume – iele, zâne, şoimane, împărătesele-văzduhului, ursoaice – umblă îmbrăcate în alb, iar locurile în care dansează rămân arse şi neroditoare.

Se spune că Rusaliile răpesc uneori un tânăr frumos ca să joace cu el, apoi îl eliberează, dar acesta nu trebuie să spună ce a văzut, pentru că altfel ar putea fi pedepsit.

În unele sate, oamenii cred că în zilele de Rusalii nu este bine să mergi la câmp, pentru că te prind şi te pedepsesc Ielele. De Rusalii, oamenii nu trebuie să intre în vie sau să meargă în locuri pustii, pentru că s-ar putea întâlni cu spiritele rele.


Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton