România se confruntă cu încă o epidemie: 20.000 de bolnavi și 64 de morţi, din cauza rujeolei (pojarului)

 Dumba Gabriela
.

România se confruntă cu încă o epidemie, în afara celei de COVID-19: cea de rujeolă. Puţin peste 20.000 de persoane sunt confirmate cu rujeolă în țara noastră, iar 64 au decedat din cauza acestei boli, potrivit datelor anunţate la sfârşitul săptămânii trecute.

În ultima săptămână, încă 35 cazuri de rujeolă au fost confirmate în trei judeţe din România: în Cluj, Neamț și Satu Mare.

Astfel, numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 20.107, anunţa vineri Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

„Să nu uităm că avem încă în evoluție o epidemie de rujeolă pe teritoriul României, în care s-au înregistrat aproximativ 20.000 de îmbolnăviri”, spunea ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, luna trecută, în Săptămâna Europeană a Vaccinării, citat de antena3.ro.

În acest context, Ministerul Sănătății reiterează susținerea pentru continuarea neîntreruptă a activității de vaccinare de rutină a populației.

„În plină pandemie realizăm cât de important este să existe vaccinuri pentru boli infecțioase și să le folosim în timp util pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu risc vital. Deși în această perioadă ne focusăm acțiunile în lupta cu noul coronavirus, trebuie sa fim conștienți că există încă alte
boli transmisibile care pot afecta starea de sănătate a populației, în special a copiilor, neprotejați împotriva unor boli care pot fi fatale cum ar fi rujeola, difteria sau tetanosul'
, a mai spus oficialul de la Sănătate.

Rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii. 

Astfel, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, din patru persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare, iar pentru unul din 1.000 de bolnavi de rujeolă, boala este mortală.

Rujeola nu este o simplă boală a copilăriei

Rujeola sau pojarul este o infecție virală foarte contagioasă care apare ca o erupție cutanată și care are simptome asemănătoare cu răceală. Boala este cauzată de Morbillivirus, din familia Paramyxovirus și se transmite pe calea aerului, prin tuse sau strănut.

Virusul rujeolic poate trăi până la două ore pe diferite suprafețe sau în aer și poate infectă 90% din persoanele sensibile. Înainte de crearea vaccinului împotriva rujeolei, boală afecta aproape fiecare persoană în timpul copilăriei. Deși imunizarea a redus dramatic incidența rujeolei în Europa, boală continuă să provoace focare frecvente în comunitățile de copii nevaccinati.

La nivel global, rujeola rămâne o cauza principala de deces în rândul copiilor, estimându-se că aproximativ 160.000 de copii mor în fiecare an din cauza complicațiilor bolii, informează experții din cadrul Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC – European Centre for Disease Prevention and Control).

Rujeolă poate afecta pe oricine, însă au un risc crescut de a dezvoltă boală:

  • Persoanele nevaccinate împotriva rujeolei
  • Oamenii neimunizati care călătoresc în țările în curs de dezvoltare, unde rujeolă este mai frecvența
  • Persoanele cu o deficiență de vitamina A

Principalele simptome ale rujeolei apar la aproximativ două săptămâni după ce copilul a fost infectat, potrivit reginamaria.ro. Rujeola începe să se manifeste prin ochi roșii, secreții nazale, tuse și febra mare, după care apare erupția cutanată.

Rujeola poate fi o boală gravă la toate grupele de vârstă, însă este deosebit de periculoasă în cazul copiilor mai mici de 5 ani și la adulții cu vârste peste 20 de ani. Conduce frecvent la complicații severe, cum ar infecțiile pulmonare joase, infecții ale creierului și infecții bacteriene secundare – acestea din urmă necesită tratament, antibiotic.

foto: economica.net

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton