Primul deces al unui cadru medical din România, din cauza COVID-19. Era ambulanțier, avea 53 de ani și a făcut stop cardiac la spital

 Oana Pantazi
.

Ministerul Sănătății a confirmat, marți seară, primul deces al unui cadru medical în urma infectării cu noul coronavirus. Cristian Stupiuc avea 53 de ani și fusese depistat cu COVID-19 în urmă cu câteva zile. A decedat la spital, în urma unui infarct.

Cristian Stupiuc (53), ambulanțier în cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, a prezentat simptomatologie COVID-19 în data de 24 martie 2020. A fost testat și a primit rezultatul pozitiv în data de 30 martie 2020, fiind izolat la domiciliu, deoarece nu a acceptat internarea. Bărbatul a decedat, marți, 7 aprilie 2020.

Conform purtătorului de cuvânt al SAJ Suceava, dr. Adrian Sărăru, ambulanțierul avea probleme cardiace, dar nu grave. „S-a simțit rău, a doua zi și-a făcut testul și apoi a rămas în autoizolare. După o săptămână, i-a venit rezultatul', a spus Săraru. Acesta a mai menționat că, din câte știe, ambulanțierul lua tratament acasă, dar a confirmat că nu are alte informații din dosarul medical.

Cristian Stupiuc lucra de 25 de ani ca ambulanțier la Stația Centrală din Suceava, fiind unul dintre cei mai vechi angajați. După ce fusese depistat cu coronavirus, săptămâna trecută, preferase să se izoleze și să se trateze acasă, în special în urma evenimentelor petrecute la Spitalul Județean. Fiica sa, Cristina, a sunat ieri la Ambulanță, deoarece tatăl ei se simțea tot mai rău. Colegii au ajuns rapid, l-au dus la spital, dar acolo bărbatul de 53 de ani a suferit un stop cardiac care i-a fost fatal.

„Avem aproape 60 de colegi infectați!”

Liderul de sindicat, Dani Feher, a fost extrem de revoltat de decesul colegului său, cu atât mai mult cu cât, afirmă el, colegii aflați la izolare sunt presați să se întoarcă la lucru: Nu ne vine să credem că a murit unul dintre ai noștri. Am vorbit cu oamenii și ei mi-au transmis că sunt foarte revoltați de conducerea Ambulanței, de condițiile în care lucrăm de când s-a declanșat epidemia.

Avem aproape 60 de colegi infectați și la izolare. Oamenii sunt nemulțumiți că nu sunt testați toți, deși suntem trimiși în prima linie. În plus, tot colegii îmi spun că cei de la izolare sunt sunați de conducere, presați să vină mai repede la muncă, înainte de termenul de 14 zile. E posibil ca toate aceste nemulțumiri să se generalizeze'.

„La ora slujbei, sirenele tuturor ambulanțelor din țară vor suna”

Gheorghe Chiș, liderul Sindicatului Național al Ambulanței, a anunțat că înmormântarea lui Cristian Stupiuc va avea loc astăzi, urmând ca acestuia să-i fie adus un omagiu impresionant.

„Împreună cu familia, noi, cei de la Sindicat, ne vom ocupa de înmormântarea colegului nostru, care va avea loc mâine. La ora slujbei, sirenele tuturor ambulanțelor din țară vor suna, ca omagiu pentru colegul nostru. Este primul ambulanțier decedat de coronavirus din România și primul din sistemul medical din Suceava”, a anunțat Gheorghe Chiș.


Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton