Prima țară din Europa care ridică interdicția de a pleca în străinătate: ″Este posibil să se călătorească chiar şi pentru o vacanţă"

 Cica Cristina
.

Se relaxează măsurile în ceea ce privește restricțiile impuse în vremea coronavirusului, astfel că într-o țară din Europa s-a dat liber la călătoriile în străinătate. Oamenii pot pleca chiar și în vacanță, desigur, respectând perioada de carantină la întoarcere.

Este vorba despre Cehia, ministrul Sănătății ceh anunțând ridicarea interdicției de a călători în străinătate și pentru alte motive în afară de muncă. Decizia survine pe fondul ameliorării situaţiei privind pandemia de COVID-19.

Citește și: Ministrul Economiei anunță cât vor costa măștile chirugicale după 15 mai:„Vom avea 1 milion de măști zilnic'

Este posibil să se călătorească în străinătate, chiar şi pentru o vacanţă. Dar la întoarcere, cetăţenii în cauză trebuie să fie negativi la COVID- 19 în urma efectuării unui test sau să intre în carantină timp de două săptămâni', a declarat Adam Vojtech.

În egală măsură, guvernul ceh a hotărât accelerarea relaxării în etape a restricțiilor. Inițial aceste mutări erau prevăzute a surveni abia începând cu 8 iunie, însă ministrul ceh al Industriei şi Comerţului, Karel Havlicek, a menționat că s-a devansat data la 25 mai.

Citește și: Gest înduioșător al unui pensionar de 87 de ani! Și-a donat economiile unui spital, pentru a sprijini lupta împotriva COVID-19:„Statul suntem noi, trebuie să ajutăm la necaz'

În Cehia, relaxarea măsurilor restrictive a început pe 20 aprilie, fiind redeschise inclusiv piețele externe, potrivit stirileprotv.ro.

Până la acest moment, în această țară au fost confirmate 7.188 de îmbolnăviri, dintre care 2.152 persoane s-au vindecat, iar 213 au murit.

Sursa foto: pexels.com

Citește și: Veștile bune vin din vestul țării! Trei pacienți de peste 80 de ani s-au vindecat de COVID-19, în Arad:„Acest virus extrem de contagios poate fi învins!'

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton