Povestea Coroanei de Spini a lui Iisus Hristos. Din ce a fost făcută Cununa Mântuitorului

 Dumba Gabriela
.

Povestea Coroanei de Spini a lui Iisus Hristos. Sfântul Ioan Teologul a scris că soldaţii romani, în noaptea Joii celei Mari, au făcut o coroană de spini în batjocură şi i-au pus-o pe capul Mântuitorului Hristos (Ioan 19, 12). Prima vindecare miraculoasă atribuită unui spin din Coroana de spini a avut loc la Auberive, cândva în iarna 1926-1927: Părintele Ghika s-a rugat și a binecuvântat cu relicva o călugăriță care suferise arsuri foarte grave pe toată fața. A doua zi deja, arsura era aproape vindecată.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!

Incendiul din 15 aprilie 2019 de la catedrala Nôtre-Dame din Paris a atras atenția întregii lumi asupra relicvei Coroanei de spini a Mântuitorului, una din comorile catedralei. Și Bucureștiul are privilegiul de a adăposti un mic fragment din această Coroană, ajuns la Catedrala Sfântul Iosif prin intermediul Fericitului Vladimir Ghika.

Ce minuni au fost atribuite Coroanei de Spini a lui Iisus

Relicvele Patimii lui Isus Cristos erau venerate la Ierusalim încă de la începutul secolului al IV-lea. În secolul al XIII-lea, Sfântul Rege Ludovic al IX-lea a cumpărat relicvele, printre care se afla și Coroana de spini, și a construit Sainte-Chapelle pentru a adăposti aceaste comori neprețuite. Ulterior, Coroana de spini a Mântuitorului a fost transferată în Catedrala Nôtre-Dame din Paris, de unde a și fost salvată din incendiul din 15 aprilie 2019.

Unul dintre biografii lui Vladimir Ghika, Jean Daujat, ne spune că un fragment rupt din Coroana de spini i-a fost dat lui Părintelui Ghika de către Arhiepiscopul Parisului, cândva după hirotonirea sa din 1923. De atunci, Vladimir Ghika a purtat mereu relicva asupra lui și a apelat la mijlocirea ei în rugăciune, pentru rezolvarea unor neputințe fizice ori spirituale, potrivit papalabucuresti.ro.

După întoarcerea lui Ghika în România, un fiu spiritual al său, Agenor Danciul, catehizat de Monsenior în noiembrie 1946 și, ulterior, hirotonit preot greco-catolic în clandestinitate, oferea o descriere a relicvei: 

„Pusă într-o cutiuţă de metal, sub o sticlă, pentru a putea fi văzută, Monseniorul păstra relicva într-o punguţă de satin negru. O folosea ca mărturie a Patimei Mântuitorului şi ca mijloc de vindecare fizică şi spirituală a celor care îl solicitau.'

În noaptea zilei de 24 spre 25 octombrie 1953, Monseniorul a fost dus la Fortul 13 – Jilava și a fost supus unei noi percheziții: relicva a scăpat și de această dată vigilenței gardienilor. Odată strecurată dincolo de zidurile închisorii, ea a fost folosită pentru mai multe vindecări. Trei dintre colegii de suferință ai Monseniorului pomenesc vindecările făcute cu relicva: Marcel Petrișor, profesorul Florea Costache și Părintele Iosif Gunciu.

Citește și:Francisca Dulceanu și Bogdan Lățescu au divorțat: „Noi făceam un real efort să fim împreună’

Citește și:Elena Udrea a scăpat de acuzațiile din dosarul Hidroelectrica. Autoritățile îi vor confisca 3,4 milioane de euro

Citește și:Theo Rose, noi probleme în sarcină de când a răcit: ‘Nu mai pot să respir. Mă ia panica. După ce că sunt în perioada…’

„Monseniorul a fost un om de mare sprijin sufletesc în închisoarea noastră, dar era şi un mare doctor. Doctor în ce sens? În buzunarul hainelor era un ghimpe, spunea el, din Coroana de spini a Mântuitorului. Când cineva se‑mbolnăvea de ceva, alerga la Monsenior sau îl duceau alţii la Monsenior. Monseniorul îi punea capul în poală, că de altfel Monseniorul şedea mai mult pe prici, în pat… punea capul în poală şi aplica ghimpele acela ca un plasture pe locul durerii sau pe locul suferinţei şi rostea în gând o rugăciune. Iar când se termina rugăciunea, bolnavul era vindecat. Cazurile acestea erau aproape zilnice.' (Florea Costache)

Cine a reuşit să salveze Coroana de Spini a lui Iisus din incendiul de la Catedrala Notre-Dame

Jean-Marc Fournier, preot în cadrul Brigadei de Pompieri de la Paris, a salvat preţiosul obiect religios, despre care se crede că a stat pe capul lui Iisus în timpul răstignirii, din calea focului care a distrus cunoscutul edificiu parizian. Iniţial s-a crezut că obiectul a fost distrus în incendiu, însă Părintele Fournier a reuşit să recupereze Coroana de Spini fără ca aceasta să fie afectată.

Alături de Coroana de Spini au mai fost salvate alte artefacte preţioase precum Tunica Sfântului Louis, conform primarului Parisului, Anne Hidalgo.

Din ce a fost realizată Coroana de Spini a lui Iisus

V-ați întrebat vreodată din ce a fost împletită cununa lui Hristos? Ei bine, da, din spini, dar nu orice fel de spini, ci din spin târâtor. Această specie este fără floare, fără frunze, doar nuiele elastice pline cu spini ascuțiți, care se întindeau în tot pietrișul și bolovănișul drumurilor din Ierusalim.

Se spune că este atât de dureros contactul cu un astfel de spin, încât dacă te-ar înțepa în picior, imediat s-ar umfla și s-ar înnegri locul, de parcă acel spin ar fi otrăvit. Iar în vremea aceea, ca să fie scos de către un doctor, ar fi trebuit să fie desprins din carne cu o bucată din locul în care s-a înfipt pentru că altă posibilitate nu exista.

Cununa lui Hristos a fost împletită din trei nuiele de spin târâtor care aveau patruzeci și doi de spini. Iată mărturia lui Sotirios Crotos, unul din cei șaptezeci de ucenici și unul dintre cei care au ajutat la coborârea de pe Cruce a lui Hristos ( Sotirios Crotos, înainte să-l întâlnească pe Hristos practicase medicina) :

,,Coroana de spini era foarte îndesată pe cap. Am zis în gând: ,,Doamne ajută-mă!”. Mi-a dat în gând să torn ulei de jur împrejurul ei, pe dedesubt. Am turnat și cele trei nuiele de spin târâtor au ieșit, lăsând spinii înfipți în cap. Doamne Dumnezeule, tot capul era numai cheaguri de sânge, amestecate cu par. I-am spălat capul, l-am masat ușor cu ulei de migdale și am cules ușor toți spinii, lăsând în urma lor găuri, în total 42. L-am uns cu uleiuri aromate și mirodenii. L-am pieptănat. Fața și gâtul erau numai șiroaie de sânge, iar barba plină de scuipat.

Ah! Spatele, tot spatele, de la umeri la brâu era o masa de carne. In douăzeci și șase de ani de practică a medicinii am întâlnit bolnavi rupți, flagelați, arși de vii, cu ochii scoși, ciopârțiți, bătuți, jupuiți, dar n-am întâlnit un spate așa de sfărâmat și fărâmițat.

Vai! Câtă durere a putut răbda fără murmur. Nu e de mirare, că la fiecare pas cădea….”

Cine putea să bea acest pahar al durerii? Numai un singur OM, numai Cel care a venit să ne răscumpere și care a purtat toate crucile și păcatele firii omenești, numai Cel care a împăcat Cerul cu Pământul și pe Om cu Dumnezeu: IISUS HRISTOS, scrie crestinortodox.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton