Presa italiană vorbeşte despre un posibil pacient zero, vinovat pentru agravarea epidemiei de COVID-19 care afectează nordul Italiei. Principalul focar al epidemiei a fost identificat la Codogno, în apropiere de Lodi, la 60 km sud de Milano, o localitate cu 15.000 de locuitori, unde a fost spitalizat miercurea trecută un bărbat de 38 de ani.
Tânărul este considerat, potrivit datelor analizate până acum, drept „pacientul numărul zero', sursa unui număr mare de cazuri identificate în Lombardia (nord-vest), regiunea cea mai afectată de virus, cu 172 de cazuri depistate dintr-un total de 229 în Italia, inclusiv şapte decese. Potrivit media, pe lângă soţia sa însărcinată în 8 luni şi alte rude, mai mulţi dintre medicii care l-au examinat au fost infectaţi, precum şi infirmiere, îngrijitori şi apoi pacienţi şi anturajul acestora.
Momentan, nu au fost date publicităţii detalii despre identitatea pacientului zero, dar s-a scris că acesta a intrat în contact cu o persoană care a călătorit recent în China. Curios este faptul că acea persoană a fost testată pentru coronavirus şi analizele au ieșit negativ.
în Lombardia locuiesc în jur de 180 de mii de români și sunt comunități numeroase și în localitățile cu restricții.
Italia a devenit, în ultimele zile, cel mai mare focar din Europa: 11 orașe sunt în carantină, catedrala din Milano a fost închisă, carnavalul de la Veneția s-a încheiat mai devreme. 1,8 milioane de italieni și-au anulat vacanțele în lunile următoare.
Cele mai afectate zone sunt Lombardia și Veneto
Pentru a preveni extinderea epidemiei la nivel naţional, au fost închise școli, restaurante, baruri, birouri publice, iar trenurile nu mai opresc în localitățile restricționate.
„Protecția civilă a reacționat imediat. Este posibil să fi avut unele scăpări în primele zile, dar am folosit resurse umane și financiare incredibile. Am impus verificări suplimentare, dar este imposibilă efectuarea unor controale atât de largi încât să-i acoperim pe toți cei care intră în Italia prin toate mijloacele. Asta ar însemna blocarea țării', a spus premierul Giuseppe Conte.
Premierul italian Giuseppe Conte a criticat situaţia „complet inadecvată' dintr-un spital din Lombardia şi a acuzat că acolo s-au încălcat protocoalele: „Este clar că a existat un focar şi că virusul s-a răspândit de acolo. Până acum se știe, a existat management la nivelul unei structuri spitalicești care nu este în întregime în conformitate cu protocoalele prudente recomandate în aceste cazuri, iar acest lucru a contribuit cu siguranță la răspândire.', potrivit Digi24.ro.
Italia: 7 oameni infectaţi cu coronavirus au murit
În Italia, şapte persoane au murit după ce au contractat coronavirusul, iar peste 280 sunt infectate.
Ultima victimă este un italian de 62 de ani, ca şi ceilalţi şase avea probleme de sănătate. Victima era din orașul Castiglione d’Adda şi urma un tratament de dializă.
O a șasea persoană a murit în Italia, în urma infecției cu Covid-19. Este vorba despre o femeie care locuia în zona Brescia. Numărul celor infectați cu noul coronavirus a ajuns la 224.
Din primele informații, persoanele care au decedat în Italia au vârste cuprinse între 68 și 88 de ani.
Primul caz în Tenerife: un medic italian diagnosticat cu coronavirus
Potrivit La Repubblica, medicul italian era în vacanță în Tenerife și s-a simțit rău, iar rezultatul testului pentru coronavirus făcut de laboratorul de microbiologie al Spitalului Universitar Nuestra Señora de Candelaria a ieșit pozitiv.
Turistul, cel mai probabil din Lombardia, a început să se simtă rău și a mers la clinica Quirón din Tenerife, unde a fost izolat imediat.
Informația a fost confirmată de președintele Insulelor Canare, Ángel Víctor Torres, care a scris pe Twitter că după primele teste pozitive, medicului italian i se vor face alte analize la Centrul Național de Microbiologie al Institutului de Sănătate Carlos III din Madrid, citează Mediafax.
Turiștii hotelului din Adejie în care era cazat medicul italian sunt în carantină. Se vorbește despre o mie de oameni.