Protecția Copilului cere decăderea din drepturile părinteşti mamei gemenilor din Ploiești, care au căzut de la etajul 10

 Dumba Gabriela
.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova a depus la instanţa de judecată un dosar prin care cere decăderea din drepturile părinteşti mamei gemenilor din Ploiești. Copiii au murit, la 2 ani şi 2 luni, după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Reprezentanţii DGASPC Prahova au înaintat Judecătoriei Ploieşti un dosar „bine documentat' prin care solicită ca mama ai cărei gemeni au murit după ce au căzut de la etaj, fiind lăsaţi nesupravegheaţi, să fie decăzută din drepturile pe care le are ca părinte asupra fiului celui mare în vârstă de cinci ani, au declarat miercuri, pentru News.ro, reprezentanţi ai DGASPC.

042317867279053img042317867279053img

Copilul a fost luat, de altfel, de lângă femeie şi se ală în familia extinsă a tatălui, la altă adresă. 

Mama gemenilor care și-au pierdut viața la Ploiești transmitea live pe Facebook, în timp ce fiul şi fiica sa în vârstă de doi ani şi două luni au căzut pe fereastră, de la etajul 10. Conform primelor date, se pare că femenii au urcat pe un corp de mobilă, în condiţiile în care nu erau supravegheaţi, și au ajuns astfel la fereastră.

În imaginile publicate pe Facebook se vede cum femeia ascultă manele şi fumează, avându-l alături pe fiul în vârstă de cinci ani. Pe fundal se aud alarma ambulanței și mai apoi bătăi puternice în ușă. Ulterior s-a aflat că erau jandarmii care o anunțau astfel că gemenii au căzut de la geam.

Citește și: Când începe sezonul 10 X Factor. Primele declarații ale juraților

Citește și: Ce relație are Petre Roman cu fosta soție și cu cele două fiice. Catinca: „Este un tip care nu are prea multe regrete’

Citește și: Cum a slăbit Andreea Marin. Trei rețete dietetice, dar delicioase

Mama gemenilor din Ploiești, reacție bizară, după tragedia în care au murit gemenii

După înmormântarea copiilor, femeia a apărut pe TikTok, în ipostaze total nepotrivite în contexul tragediei uriașe pe care o trăiește, asta după ce medicii care au văzut-o au declarat că nu au detectat nici un fel de durere la mama copiilor, ci doar mult teatru.

Mama gemenilor din Ploiești, care și-a atras ura întregii țări după ce copiii de doi ani au murit din cauza neglijenței ei, este mai preocupată să se dezvinovățească, decât să-și plângă copiii.

Părerile sunt împărțite în mediul online, unii au criticat-o pentru că nu și-a supravegheat copiii, în timp ce alții știu că din cauza problemelor psihice a acționat așa. Astfel, mama gemenilor și-a făcut un nou cont de TikTok la două zile după înmormântare.

Îmi este dor de voi, copiii mei. Vina mea a fost că nu am fost atentă la voi, dar nu eu v-am omorât, nu eu v-am aruncat pe geam. Stați în banca voastră, nu mai criticați, că eu știu mai bine ce este. Nu mi-am omorât eu copiii. Sunt copiii mei, îi iubesc și sufăr enorm după ei’,  este descrierea videoclipului de pe TikTok postat de femeie.

Mama gemenilor, acuzată oficial de ucidere din culpă

Femeia a mai precizat oamenii legii i-au transmis să stea liniștită, pentru că nu este vinovată de moartea copiilor. ‘Nu sunt vinovată cu nimic. Poliția m-a găsit nevinovată, mi-au zis să stau liniștită’, a adăugat femeia.

În aceeași zi, însă, Poliția a pus-o sub acuzare de ucidere din culpă.

„Având în vedere interesul public manifestat cu privire la evenimentul soldat cu decesul a doi copii în vârstă de 2 ani, petrecut în data de 11.08.2021, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:

La data de 18.08.2021 s-a dispus continuarea urmăririi penale față de mama minorilor decedați, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, aceasta fiind audiată în calitate de suspectă în cauză. 

Din probele administrate în cauză până în prezent a rezultat la data de 11.08.2021, minorii în vârstă de doi ani, fiind lăsați nesupravegheați de către mama lor, s-au urcat pe un corp de mobilier din apropierea ferestrei dormitorului și s-au precipitat de la etajul 10 al imobilului unde locuiau, rezultând decesul acestora.

Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în nici un fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor', se arată în comunicatul Parchetului Public de pe lângă Judecătoria Ploieşti, remis presei.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton