Dalai Lama a transmis un mesaj înduioșător în plină pandemie de coronavirus, făcând un apel către popoarele lumii.
Cu ocazia celebrării Zilei Pământului, care a ajuns deja la cea de-a 50-a aniversare, Dalai Lama a solicitat popoarelor să combată pandemia de Covid-19 printr-un „adevărat simț al responsabilității universale', se arată într-un comunicat.
Citește și: Tara Mantra, rugăciunea lui Dalai Lama menită să oprească răspândirea coronavirusului
Liderul spiritual al tibetanilor este de părere că, „în mijlocul acestei lupte trebuie să ne amintim de valorile compasiunii şi susţinerii reciproce'.
În egală măsură, Dalai Lama a mai ținut să precizeze că „pandemia ne ameninţă pe toţi, indiferent de rasă, cultură sau sex şi trebuie să răspundem ca o umanitate unică'.
Totodată, în urmă cu câteva săptămâni, Dalai Lama și-a sfătuit adepții și pe călugării din mănăstirile budiste din China să incanteze „Tara Mantra', pentru că această rugăciune este benefică în lupta contra răspândirii coronavirus. Persoanelor care au fost deja infectate, liderul budiștilor le-a transmis să incanteze „Om tare tuttare ture Soha’, pentru liniștea sufletului.
Dalai Lama este laureat al Premiului Nobel pentru Pace și lider spiritual al Tibetului și locuiește în Dharamsala, nordul Indiei, potrivit spynews.ro.
Sursa foto: Hepta