Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Adriana Pistol, este noul preşedinte al Comisiei pentru managementul clinic şi epidemiologic al COVID-19.
Adriana Pistol a fost numită în locul profesorului doctor Adrian Streinu Cercel, care a fost înlocuit joi din această funcţie.
Vicepreşedinte al comisiei este Alexandru Rafila.
Membri au comisiei sunt: prof. univ. dr. Dorel Săndesc, Florin Dumitru Mihălţan, dr. Cristina Grasu, Simona Pârvu, conf. dr. Simine Florescu, prof. dr. Victoria Aramă, conf. dr. Daniela Piţigoi, prof. univ. Cirstian Vlădescu, şef lucrări – Musta Virgil Filaret, şef lucrări dr. Silviu Dumitrescu, prof. dr Daniel Coriu.
Membri invitaţi sunt: conf. univ.dr. Diana Loreta Păun, consilier prezidenţial, asistent univ. dr. Nicolae Dragoş Garofil – secretar de stat, dr. Amalia Şerban, dr. Andreea Moldovan, dr. Casandra Butu.
„Conducerea Ministerului Sănătăţii a decis modificarea Comisiei pentru managementul clinic şi epidemiologic al COVID 19 prin introducerea mai multor specialişti în boli infecţioase, cardiologie, epidemiologie, hematologie, precum şi înlocuirea prof. dr. Adrian Streinu Cercel din funcţia de preşedinte al acestei comisii”, afirmă sursa citată într-o informare transmisă joi, potrivit stiripesurse.ro.
De ce a fost demis Adrian Streinu-Cercel
Conform informațiilor furnizate de Nelu Tătaru, această demitere a avut ca punct de plecare 'planul de vacanță' care a stârnit nenumărate controverse în spațiul public.
„Domnul profesor Streinu-Cercel era membru al Comisiei speciale anti-COVID. Era chiar președintele comisiei. Avem discuții, sunt propuneri, dar nu am putut să fiu de acord cu dânsul. De asta am spus că gândim la oportunități, protejăm persoanele vârstnice, dar nu pot fi de acord cu ce a spus. Apariția acelui „plan de vacanță' nu a făcut decât să extrapoleze anumite gânduri, anumite gândiri… Decizia a fost de a-l demite din funcția de președinte al acestei comisii și i-am comunicat și dânsului acest lucru. Nu mai este președintele comisiei științifice la nivelul ministerului și nici nu mai face parte din această comisie', a declarat Nelu Tătaru.