Catinca Neniu are 24 de ani și a fost testată pozitiv cu COVID-19, după ce s-a întors din vacanța pe care a avut-o în America. Într-un interviu exclusiv pentru VIVA!, tânăra ne-a povestit ce simptome a avut, cum este tratată, dar și care sunt condițiile din spital în această situație.
Deși la început mai glumea pe baza acestei situații, Catinca Neniu a respectat toate măsurile pentru prevenirea răspândirii cu noul coronavirus. Imediat ce s-a întors din vacanță s-a autoizolat la domiciliu alături de iubitul ei, cu care călătorise în America, și nu au intrat în contact cu familia sau alte persoane.
Te-ai întors pe 19 martie din America, apoi ai stat în izolare la domiciliu două săptămâni. Ce indicații ai primit de la aeroport?
De pe 19 martie am stat în izolare timp de două săptămâni, iar în aeroport nu ni s-a dat absolut nicio indicație.
Ai avut simptome? Știu că ai fost testată pozitiv cu COVID-19 după ce au trecut cele două săptămâni de izolare.
Ca simptome am avut dureri de cap și tuse, dar credeam că tușesc de la fumat. Prietenul meu tușea, rămăsese fără gust și miros, avea dureri musculare și era apatic. Vineri se termina perioada de izolare și joi noapte am fost testați, pentru că ne era frică să nu dăm mai departe.
A fost testat pozitiv și iubitul tău. Nu ați stat în același salon, dar vă vedeați pe geam. El cum este?
Da, și el a fost testat pozitiv. Ieri a fost externat după ce i-au ieșit două teste negative. A plecat cu o ușoară forma de pneumonie pentru care va lua antibiotic acasă. Cât am fost amândoi în spital, am avut norocul să fim la același etaj, saloane diferite și ne puteam vedea pe geam.
Ești internată la Spitalul Victor Babeș de o săptămână. Ce tratament ai primit?
Da, la Victor Babeș sunt. La început mi-au dat Paracetamol, Sinosun și într-o zi oxigen. Acum am primit ceva pentru alergii, pentru că mi-au apărut niște pete pe corp. Prietenul meu a luat Paracetamol, Plaquenil și Brohemxil.
Ai spus într-o postare pe Facebook că în ultimele 3 zile nu ai mai primit tratament. Ai reușit să vorbești până acum cu un cadru medical să-ți dea un răspuns?
Într-un final am reușit să vorbesc. Mi s-a făcut încă un set de analize și mi s-a spus că dat fiind faptul că mai am doar nasul înfundat și sunt tot fără gust și miros, nu au ce să-mi dea, decât Paracetamol la nevoie.
În salonul în care ești acum sunt doar pacienți infectați cu noul coronavirus?
În salonul în care sunt acum sunt doar pacienți cu coronavirus. Sunt două cadre medicale și o mamă cu fiul ei care s-au vindecat și vor pleca azi.
În primele zile de internare ai fost vizitată mai des de medici?
În primele zile de internare pot spune că situația a fost mult mai bună. Eram mai informați despre situația noastră și mai ascultați în ceea ce privește situația noastră.
Care sunt condițiile din spital?
Condițiile din spital… Mă refer la asistente care sunt de nota 10 și riscă mult mai mult ca restul. Apă nu primim, mâncarea este ca de spital, dar dacă ai 'noroc' și nu mai ai gust și miros, o poți mânca. (râde) Curățenia este ok, depinde mult și cu cine nimerești în salon. Putem primi pachete în anumite zile, așa că noi am fost mai norocoși. În rest, din nou depinde mult cu cine ești în salon, pentru că nu e tocmai ușor să stai într-o cameră cu 5 persoane. Pentru mine la început (de sâmbătă până marți) a fost destul de greu, nu am dormit, nu am mâncat.
FOTO: Facebook