Imagini emoționante! Cadrele medicale din Timișoara și-au lipit pe piept fotografii în care zâmbesc: ”Dincolo de măști sau costume de protecție suntem oameni”

 Stamen Diana
.

Sunt în prima linie și luptă împotrivia noului coronavirus. Dincolo de greutățile cu care se confruntă în fiecare zi, cadrele medicale din Timișoara au găsit o metodă să mai aducă alinare pacienților infectați cu COVID-19.

În spatele costumelor de protecție se ascund cadre medicale care încearcă din răsputeri să ajute pacienții în orice clipă. Deși nu li se pot vedea fețele, cadrele medicale din Timișoara au găsit o soluție pentru a le mai da parcă un pic de speranță celor aflați pe patul de spital.

Pe piept și-au pus o fotografie cu ei, când zâmbesc, astfel ca pacienții să vadă că dincolo de costumele de protecție sunt oameni optimiști și în care se pot încrede că îi vor face bine.

„Dincolo de măști sau costume de protecție suntem oameni! Asta ne dorim să știe și pacienții noștri.

Suntem Mircea Popa Iulia (medic primar medicină de urgență) și Violeta Gașpar (asistent medical principal din Centru Primiri Urgențe), suntem aici pentru voi și împreună vom trece și peste asta. Facem echipă la Spitalul Clinic Militar de Urgență 'Dr. Victor Popescu' din Timișoara.

Provocăm tot personalul medical din prima linie să își pună o poză cu ei pe costumul de protecție. Reacția pacienților merită!”, e mesajul postat de câteva cadre medicale, pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării.

O asistentă de la Spitatul din Timișoara a făcut câteva mărturisiri de-a dreptul emoționante.

„Nu îmi place să intru în salonul pacienților mei, și așa speriați de tot ce se întâmplă, acoperită din cap până în picioare. Nu pot să fac nimic în privința costumului de protecție, dar azi m-am gândit să îmi lipesc în piept o fotografie cu mine zâmbind, să îi asigur că sunt același asistent medical empatic și optimist și că totul va fi bine. Am simțit imediat când m-au văzut că a fost cea mai bună idee.”, a spus Lăcrămioara Sterian, asistent medical principal la Spitalul din Timișoara.

Citește și: Un pacient reinfectat cu COVID-19 face dezvăluiri: „După 2-3 teste negative ne-au externat și ne-au zis să stăm în izolare”. Ce s-a întâmplat, de fapt

FOTO: Facebook

Cadre-medicale-fotografie-pe-piept-1Cadre-medicale-fotografie-pe-piept-1
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton