Boala de care suferim 90% dintre noi, fără să știm. Semnele care ar trebui să ne trimită la doctor până nu devine prea târziu

 Dumba Gabriela
.

De câte ori nu te-ai trezit cu dureri de spate, fără să bănuiești că disconfortul din ziua respectivă poate ascunde o afecțiune gravă? Mulți dintre noi ne-am plâns familiei sau colegilor de birou că „azi” ne doare spatele, dar apoi și mâine și poimâine, fără să ducem problema mai departe de ușa biroului, respectiv în cabinetul unui medic.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Neurochirurgul Horaţiu Ioani a explicat la rubrica ”Sfat de sănătate cu Andreea Cigolea', de la Antena 3, care sunt cauzele ascunse ale durerilor de spate. Vestea proastă este că 90% dintre noi avem o hernie cervicală.

‘Oamenii vin la medic, în principiu când apare o durere cu diferite localizări, că e cervical, că e toracic, că e lombar, cel mai frecvent lombar. Problemele care pleacă de la coloană, por fi şi de la un mod defectuos în care îţi mişti membrele, că sunt mâinile, că sunt picioarele. Sunt probleme care poate să apară tot de la coloană şi asta declanşează o serie de investigaţii.

90% dintre noi suferim de hernie cervicală

În cele mai multe cazuri pot fi doar nişte dureri musculare, adică o suprasolicitare a musculaturii spatelui, care survine din diferite motive, că stai mult la birou, că ridici greutăţi, că faci nişte mişcări ale corpului un pic mai complexe, sau peste limita corpului de a tolera. În cea mai mare pate, nu e panică atunci când ai o problemă de genul acesta.

Sunt cazuri foarte rare în care o durere de spate poate să indice că ai o hernie de disc siptomatică, adică o hernie de disc care necesită o intervenţie chirurgicală şi aici trebuie subliniat că în 99,99%, herniile de disc nu au nevoie de tratament chirurgical. Dacă ai peste 20 de ani şi stai în picioare, aproape garantat o ai, adică nu înseamnă că dacă ai hernie de disc trebuie să faci operaţie. O hernie de disc care dă anumite simptome trebuie investigată.

În anumite cazuri, hernia de disc este ieşită un pic mai mult decât ar trebui şi  ajunge să loveasc nervii şi atunci apar dureri cu anumite caracteristici şi poate să apară şi anumite deficite, adică nu îţi mai mişti piciorul sau mâna cum ar trebui.

Cauzele Osteporozei

Noi ca şi neurochirurgi întâlnim osteoporoza simtomatică când vin pacienţi cu dureri de spate, în general pacienţi supraponderali, dar şi pacienţi cu o greutate normală care au făcut o mişcare bruscă. (…) Sunt mulţi tineri care petrec foarte mult timp la birou şi sunt genul războinici de weekend şi merg să rupă sala de forţă şi vin după aia cu o durere puternică de spate, după ce au ridicat 10 kg şi durerea merge pe picior, fac un RMN şi au hernie (…) Există soluţii pentru orice afecţiune’‘, a spus, la Antena 3, dr. Horaţiu Ioani, medic primar neurochirug.

foto: www.balconespain.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton