Aglomerație pe litoralul românesc! Marcel Vela avertizează: "Sper să nu ajungă în situaţia în care să se închidă plaje"

 Cica Cristina
.

Litoralul românesc s-a aglomerat în ultima perioadă, ministrul Afacerilor Interne menționând că există riscul să se ajungă în situația de a se închide din nou plajele.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Marcel Vela susține că urmează ca operatorii economici să fie verificaţi cu echipe mixte, din mai multe instituții în această perioadă.

În plin sezon vor fi controlate mai multe unităţi de mai multe ori. O să vedeţi că în propunerea CNSU, în hotărârea de Guvern va fi un articol care prevede următorul lucru: operatorii economici care încalcă regulile vor avea autorizaţia de funcţionare suspendată. Controalele nu se vor face doar cu poliţiştii sau cu jandarmii pentru că sunt adeptul comunicării, convingerii, nu a unor măsuri coercitive care pot fi amânate, plătită amenda peste 15 zile, discutată, amânată şi omul să funcţioneze în continuare, sunt adeptul unor controale mixte, unor echipaje mixte cu reprezentanţi de la alte instituţii care au atribuţii în zona sanitară, în zona comercială dacă vreţi şi protecţia alimentară astfel încât să se poată lua decizii care au un impact mai mare asupra operatorului care încalcă regulile, aceea de a suspenda autorizaţia de funcţionare. Cred că din acest moment operatorii economici vor fi mai riguroşi, mai atenţi astfel încât să creeze acel spaţiui de siguranţă pentru că e păcat ca un turist care vine aici sănătos să plece acasă bolnav', a precizat Marcel Vela care se află la Constanța, potrivit stirileprotv.ro.

Daca esti pe litoral, iata o lista cu locuri de vizitat in Constanta!

Citește și: Cristi Borcea, dezvăluiri fabuloase:„Am patru copii concepuți în detenție!'. Ce spune fostul boss de la Dinamo despre camera nupțială din pușcărie

Marcel Vela: „Cred că oamenii vor înţelege”

Marcel Vela susține că s-ar putea ajunge în situația ca plajele să se închidă, menționând că autoritățile nu s-au organizat foarte bine pe litoral, pentru a evita aglomerația.

Citește și: Cine este Cosmina Adam, noua asistentă Tv la Acces Direct, după ce Emily Burghelea și-a dat demisia.Cântăreața a fost curtată de Dani Oțil

Sper să nu ajungă în situaţia în care să se închidă plaje, să fie asemenea măsuri care până la urmă fac şi rău turistului care vine să se bucure de mare sau de soare. Cred că oamenii vor înţelege. (…) La plimbări oameni se aglomerează pentru că aglomeraţia a fost permisă, pentru că poliţia şi echipajele de poliţie nu au fost poate foarte bine organizate aici pe litoral, foarte bine prezentate în spaţiul public şi atunci dacă ai un singur echipaj o dată la trei ore care trece pe faleză normal că agenţii economici poate nu au respectat. Vor fi mai multe patrule, vor fi controale mixte şi se vor suspenda autorizaţiile', a conchis ministrul

Citește și: Scandalul pe moștenire dintre Brigitte Pastramă și fiul ei capătă amploare:„Tatăl meu ar fi avut o asigurare de viață de 800.000 de dolari. Eram dispus să fac ocolul pământului pentru asta'

Sursa foto: pixabay.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton