Prima petrecere VIVA! Cum arătau Mircea Badea, Andreea Esca și Mihaela Rădulescu în 1999

.
prima petrecere VIVAprima petrecere VIVA

Petrecerea VIVA! 19 ani se apropie, majoritatea vedetelor știu deja de ceva vreme ce ținute vor purta, pregătirile pentru cel mai așteptat eveniment monden al anului sunt în toi. Acesta este efectul VIVA!, dar cum s-a ajuns aici? Vă invităm să călătorim în timp, la prima petrecere VIVA!, din vara anului 1999.

Prima petrecere VIVA! a avut loc în vara lui 1999, în luna lansării pe piață a revistei. O noutate pentru vremea respectivă, evenimentul glam a reunit pe terasa hotelului Lido un număr impresionant de vedete, de la Mihaela Rădulescu până la Andreea Esca și Alexandre Eram, Mircea Badea sau Tania Budi.

Cum a fost la prima petrecere VIVA!

Gândită ca o petrecere hollywoodiană, prima petrecere VIVA! a fost o adevărată desfășurare de forțe, conceptul fiind inspirat de atmosfera interbelică. Încă de la intrarea în hotel, oaspeții erau întâmpinați de manechine purtând ținute retro, urmând ca apoi să fie 'asaltați' de o echipă specială de paparazzi, iar apoi luați la întrebări de Liana Stanciu, pentru câte un interviu-fulger. Muzica retro, acrobați, caricaturiști și mimi au întregit o atmosferă inegalabilă.

De la prima petrecere VIVA! nu au lipsit Mircea Badea, pe atunci un puști de 25 de ani, Mihaela Rădulescu în varianta roșcată, Andreea Esca, aflată pe atunci la început de carieră și soțul său, Alexandre Eram. Ei au fost, de altfel, protagoniștii copertei primului număr VIVA!, oferind echipei accesul în apartamentul lor de la vremea aceea. La primul party au mai luat parte Janine Sârbu, una din cele mai populare vedete în 1999, care s-a retras din viața publică ulterior, mutându-se la Paris, dar și regretata Mălina Olinescu.

VIVA! împlinește 19 ani

Vedete din televiziune, muzică, film și modă își dau întâlnire an de an la cel mai așteptat eveniment monden al anului: petrecerea VIVA! Ajunsă anul acesta la cea de-a 19 ediție, petrecerea VIVA! are o tradiție greu de egalat, fiind evenimentul care aduce la un loc cele mai populare vedete. Celebrități care evită aparițiile publice în general fac o excepție pentru acest party strălucitor.

  

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton