Anca Serea și Adi Sână sunt un cuplu de îndrăgostiți atipic am putea spune, pentru că e greu de imaginat că doi oameni care au 5 copii acasă se mai pot iubi ca-n prima zi. Ei sunt însă excepția care confirmă regula și chiar ceva mai mult…
Anca Serea și Adi Sână sunt protagoniștii unui pictorial extrem de hot în revista Viva! de iunie, iar poza de pe copertă – trebuie să recunoașteți, una extrem de îndrăzneață și de incitantă – spune multe despre chimia dintre cei doi soți. Chimie care se vede și se simte, pentru că Anca și Adi sunt nu doar imaginea perfectă a unui cuplu de succes, ci și imaginea parfumului Rush Attraction de la Avon. Ce rol joacă acest parfum în relația lor de cuplu ne spun chiar ei:
Anca: „Eu sunt fidelă lucrurilor în general, iar dacă mă cuceresc cu ceva, le rămân fidelă. Și asta se aplică și în cazul parfumurilor pe care le port. Vizavi de Avon, l-am descoperit pe cel de la Kenzo de anul trecut, când l-am și cunoscut pe Kenzo Takada, și mi-a plăcut foarte mult’.
Adi: „Ne leagă niște amintiri foarte frumoase de tot ce înseamnă Avon. Prima campanie împreună am făcut-o de Crăciun, la Varșovia, cu toată familia, și a fost o vacanță minunată pentru noi. Anca abia născuse de două luni și noi eram la ședința foto, cu toți copiii’.
Ce înseamnă Attraction Rush? Anca și Adi sunt exemplificarea perfectă – atracția dintre ei e pur și simplu magnetică. Indiferent unde ar fi și indiferent câți oameni s-ar afla în jurul lor, ei se privesc în ochi și simți pur și simplu că-și aparțin. Se completează perfect, la fel ca parfumurile Womens Attraction Rush și Mens Attraction Rush, aromei lor hipnotice, cu note seducătoare de ambră, fiindu-ți imposibil să-i reziști.
Cât despre atracția dintre ei și secretul unei relații atât de fierbinți și după atâția ani, Anca ne dă un sfat bun de urmat: „Eu recomand tuturor ieșirile în cuplu, chiar dacă sună puțin egoist. E foarte important să păstrezi tot în relație, să îi dai timp celuilalt, să aveți o cină frumoasă, să vedeți un film, să nu se piardă magia de cuplu’. Un strop de parfum, am mai adăuga noi, și apoi urmează… Attraction Rush!