„Sunt un om care gândeşte foarte bine paşii pe care-i face în viaţă', spune Robert Turcescu. Am stat de vorbă, exclusiv pentru viva.ro, cu realizatorul emisiunii „Sub semnul întrebării' despre televiziune, online şi culmea idealismului.
Mi-ai spus că nu ai prea mult timp la dispoziţie pentru interviu. Ce este cu boala aceasta a bucureştenilor de a alerga de dimineaţa până seara?
Nu mai alerg atât de mult pe cât alergam în alţi ani, dar mi-am diversificat foarte mult ariile de interese şi, în condiţiile astea, trebuie să pun la punct foarte multe lucruri: trupa, emisiunea, alte activităţi care îmi aduc venituri suplimentare, în condiţiile în care partea legată de presă merge din ce în ce mai prost, traininguri media pe care le fac de ani de zile şi pe care încep să le reaşez ca ofertă, pentru că piaţa a căzut destul de mult în ultimii ani, copiii, viaţa de familie. În plus, încerc să scriu cărţi în continuare… Nu ştiu pentru cine, pentru că nimeni nu mai citeşte nimic în ziua de azi. Cam aşa stau lucrurile, aşa că întotdeauna mi-aş dori să am ceva mai mult timp.
Cum te-ai tratat după dezamăgirea de la Eurovision?
Dezamăgire?
Ai participat ca să câştigi, nu?
Nu, a fost mai mult decât ne-am închipuit. A fost o victorie pentru noi, să ieşim pe locul 4 cu o trupă înfiinţată de 2 ani de zile, cu o piesă în care la început nu prea credea nimeni, nici măcar casă noastră de discuri, a fost uluitor! Eu am anunţaţ de la început că nu am intrat în concurs cu ideea de a câştiga. Abia dacă am fi câştigat, lucrurile ar fi devenit cu adevărat complicate! (râde)
Ştiam că te baţi mereu pentru locul 1…
Întotdeauna mă bat pentru locul 1, dar sunt un naiv şi nu-mi fac iluzii. Sunt un om care gândeşte foarte bune paşii pe care-i face în viaţă. În ciuda faptului că mă arunc cu entuziasm şi uneori chiar cu idealism în anumite acţiuni, ştiu exact până unde pot fi lucrurile împinse, chiar şi atunci când vine vorba de un concurs muzical.
Care a fost culmea idealismului în viaţa ta?
Meseria pe care o fac de 20 de ani, asta legată de presă. Am plecat cu o doză foarte mare de naivitate, cu foarte mult idealism şi cu dorinţă de a schimba lumea. Doza de entuziasm probabil că nu mai există, de naivitate m-am vindecat în meseria asta, privesc extrem de pragmatic lucrurile şi cred că se poate jurnalism de bună calitate în continuare, din păcate pe spaţii foarte mici.
După luna august, luna în care îţi expiră contractul cu B1TV, vei continua cu presa?
Nu prea ştiu să fac altceva. Am stat şi am analizat variantele pe care le-aş avea la dispoziţie. Nu ştiu să lucrez în agricultură, deşi probabil că mă pricep în continuare să tund viţa şi să curăţ pomii… Nu mă pricep să mă ocup de apicultură… Taică-meu avea pasiunea sta. Dar nu mă văd îngrijind o grădină la nici 40 de ani. Probabil că o să merg în continuare cu partea legată de presă, e totuşi meseria pentru care m-am pregătit, nu am nimerit în ea dintr-o întâmplare. Nu am fost un inginer paraşutat în jurnalistică. Am vrut să fac asta şi o fac de 20 de ani. Explorez în momentul de faţă câteva proiecte online care mi se par interesante. Sunt greu de crescut, dar poate tocmai ăsta este pariul.
Despre ce este vorba, concret?
Am dat drumul la un site care se numeşte povestidinbucuresti.ro şi pe care îl cred cu mare potenţial pentru că, în momentul de faţă, Bucureştiul nu are din păcate un loc unde un străin, de pildă, ar putea afla istoria oraşului sau găsi fotografii ale oraşului. Există ghiduri despre cum să-ţi petreci timpul în Bucureşti, dar nici un ghid care să spună povestea caselor dintre Piaţa Romană şi Piaţa Victoriei, unde sunt nişte clădiri absolut superbe. Bucureştiul este un oraş folosit, nu iubit, e un fel de casă de toleranţă. Apoi încerc câteva proiecte de jurnalism online pe care le dezvolt împreună cu oameni care s-au cam săturat să stea la mâna unor departamente de publicitate sau ale unor patroni care au transformat presa exclusiv într-o afacere. Din păcate, oamenii ăştia sunt destul de disipaţi, fiecare vrea să-şi facă un proiect al lui, cred că e nevoie de un efort de coagulare a unor astfel de personalităţi, pentru că sunt jurnalişti forte buni, plecaţi din media, scârbiţi de comenzile editoriale pe care le-au primit în ultimii ani. Pe de altă pare, îmi dau seama, că, trăind în videocraţie, e cam greu să renunţ la televiziune pentru că, din punct de vedere profesional, e locul care îmi asigură cea mai mare vizibilitate.
Dar din punct de vedere financiar cum stau lucrurile?
E locul în care banii vin cu eforturi mari, zilele de aur ale plăţilor în televiziune de acum 5-6 ani nu mai există, dar e totuşi o sursă de venit pentru ce înseamnă planul meu de viaţă. N-aş muri de foame făra televiziune, dar ar trebui să trag mult mai greu.
Interviu de Luana Dăneţ
Citeşte interviul în numărul de aprilie al revistei VIVA!