Adelina Pestrițu, criticată pentru că este o mamă prea indulgentă: „Cei din casă mă cam ceartă”

.

Criticată de cele mai multe ori pe site-urile de socializare de mămicile care îi reproșează că este mult prea permisivă cu fiica ei de doar un an și trei luni, Adelina Pestrițu nu a mai suportat toate aceste observații și a reacționat, expunându-și punctul de vedere.

În timp ce multe
tinere mame aleg să-și crească micuții după noile manuale de parenting sau după
sfatul psihologilor, Adelina Pestrițu a ales să-i dea voie fiicei sale,
Zenaida, să exploreze și să încerce orice își dorește. Cu riscul de a fi
considerată o mamă mult prea permisivă.



„În momentul de față suntem în etapa în care îi spun că are voie la orice, iar cei din casă mă cam ceartă, mă cam iau de urechi și-mi spun de fiecare dată că o să crească și o să învețe să facă tot ce vrea, pentru că eu i-am permis. Eu mai am puțin de umblat’ la mine, dar în aceeași măsură vreau să păstrez o balanță corectă în care copilul meu să exploreze, să se dezvolte, să adune informații și în aceeași măsură să devină un copil responsabil, un om responsabil și un adult întotdeauna cu simțul răspunderii și civilizat, educat, care să fie un exemplu pentru ceilalți’, ne-a povestit Adelina Pestrițu.


Această permisivitate nu înseamnă că o lasă pe fetiță să facă gesturi riscante, ci se limitează la lucruri care nu-i pun sănătatea în pericol. „Tot ce presupune un pericol este evident că este pe lista de NU’. Dar e normal să las un copil să vadă ce se află în sertarele mamei ei, pentru că eu le-am scotocit de la un cap la altul până am devenit adolescentă și îi furam mamei hainele, pantofii și rujurile. Erau rujurile alea verzi care de fapt se făceau roșii. Ar fi nedrept din partea mea să fiu o mamă atât de drastică și să îmi pun copilul la zid, când el e în plină dezvoltare. E normal să o las să descopere și o să vin în spatele ei și o să-i explic că dacă a scos ceva din sertare, trebuie să pună și la loc, să vadă că există și reversul‘, ne-a mai spus Pestrițu.


VIDEO: George Capoianu