WRS, probleme pe scenă înainte de Eurovision 2022. De ce a fost obligat să schimbe coregrafia

.

WRS a participat deja la a doua repetiție oficială pentru Eurovision 2022 și, deși piesa lui se bucură de succes, artistul a întâmpinat probleme… Nu unele de natură muzicală, însă a trebuit să-și schimbe coregrafia. Iată care este motivul!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!


WRS este reprezentantul României la Eurovision 2022, cu piesa „Llamame, în finala internațională de la Torino, Italia, care va începe pe 10 mai. Deși, inițial, toate detaliile au fost puse la punct, iată că artistul s-a confruntat cu probleme neașteptate pe scenă și va fi nevoit să schimbe coregrafia pe ultima sută de metri.

WRS trebuie să schimbe coregrafia la Eurovision 2022


Numărătoarea inversă a început deja, însă WRS s-a lovit de o problemă neașteptată la Eurovision 2022… Iar asta deoarece a intervenit o situație de natură tehnică, scena nefuncționând așa cum a fost proiectată. „Soarele’ în jurul căruia a fost gândită construcția s-a blocat, iar concurenții au fost afectați de această situație.

Citește și: Cine e WRS, reprezentantul României la Eurovision 2022. A dansat cu Antonia și Ruby

Citește și: Cum și-a ales WRS, reprezentantul României la Eurovision, numele de scenă: „Am auzit toate variantele posibile și imposibile, dar el se pronunță simplu’/ EXCLUSIV


Citește și: Delia, despre abuzurile sexuale trăite în perioada liceului: „Profesorii de muzică le pipăiau efectiv pe sâni’

Citește și: Nicole Cherry, răspuns tranșant pentru cei care au criticat-o:M-au enervat foarte tare mesajele

Citește și: Cum a reușit Andreea Mantea să slăbească 10 kilograme, fără dietă:„Dimineața pot să mănânc orice, chiar și slănină cu ceapă!


Drept urmare, nici România și nici alte țări participante la Eurovision 2022 nu vor putea folosi grafica pregătită pentru concurs la potențialul maxim. În cele din urmă, spectacolul ce urma să fie prezentat de WRS în Torino a fost modificat, după ce reprezentații TVR au ținut şedinţe tehnice cu organizatorii, relatează Click!.

„Am primit o mulțime de mesaje din partea fanilor, organizatorilor și jurnaliștilor. A fost o nouă zi plină de emoții, dar răspunsul nu s-a lăsat așteptat: momentul nostru are deja aproape 140 de mii de vizualizări pe canalul oficial de Youtube al ESC, ceea ce mă motivează și mai mult să dau absolut totul în concurs‘, a spus WRS, reprezentantul României la Eurovision 2022.


Când va performa pe scenă WRS la Eurovision

Eurovision 2022 va debuta în această seară, la Torino, cu prima semifinală, care va începe la ora 22, și va fi difuzată în direct la TVR1 și TVR Internațional. Andrei Ionuț Ursu, este cel care ne va reprezenta cu piesa „Llamame în finala internațională Eurovision de la Torino, Italia. WRS s-a făcut remarcat în showbiz ca dansator, iar printre artiștii cărora le-a făcut animație pe scenă se numără Antonia și Ruby.


WRS va urca pe scena Eurovision 2022 pe 12 mai, în cea de-a doua semifinală a competiției – cu numărul 13 de intrare în concurs.

În cea de-a doua semifinală, alături de România participă: Australia, Georgia, Cipru, Serbia, Finlanda, Azerbaidjan, San Marino, Israel, Malta, Muntenegru, Cehia, Polonia, Belgia, Macedonia de Nord, Suedia, Estonia şi Irlanda.

Finala Eurovision 2022 va avea loc sâmbătă, 14 mai și va fi difuzată în direct și în exclusivitate la TVR.

Înainte de a deveni cântăreț, WRS a fost dansator la ‘Românii au talent și ‘Vocea României. Inițial, el a făcut parte din trupa de băieți Shots, însă ulterior a decis să se lanseze în muzică pe cont propriu, cu numele de scenă WRS.