What’s Up i-a promis iubitei că scapă de furie la psiholog. „Nu a mers încă. Poate va fi ok și între noi”

.

În urmă cu o lună, iubita  lui Whats Up a sunat la 112 și a cerut ajutorul poliției după ce el a fost agresiv cu ea. Atunci, oamenii legii au intervenit și după un scandal monstru, l-au reținut pe artist și l-au condus la secție, unde s-a ales cu un dosar penal. După episodul neplăcut, cântărețul i-a făcut iubitei o promisiune.


După eliberare, Whats Up i-a promis iubitei că se va trata
de furie mergând la un psiholog, însă nu a făcut acest lucru, după cum a
declarat Alice.

„I-am cerut să se pună pe picioare, să meargă la doctor pentru problemele de furie. Mi-a promis că va face asta. Ne-am gândit la psiholog şi a zis că va merge, dar nu a mers încă. Dacă va fi şi el OK, poate va fi OK şi între noi’, a spus recent Alice Badea, la Antena Stars. 

Lumea showbiz-ului a fost zguduită
în momentul în care Whats Up a fost ridicat de polițiști, după ce iubita lui a
sunat la 112. Artistul ar fi fost violent cu femeia pentru care a divorțat de
soție, iar aceasta s-a speriat și a apelat la oamenii legii.


Whats Up a fost agresiv și cu trei polițiști în momentul în care a fost ridicat și dus la secție. „Îmi pare rău! S-a exagerat foarte mult. Cei care mă cunosc știu că nu sunt capabil să fac lucruri de genul acesta. Sper să înțelegeți că Whats Up nu este așa și a fost doar un incident care a luat amploare într-o direcție ireală’, a spus artistul atunci.