VUNK – “Muzica este un soi de dicționar care traduce niște emoții”

.

De la ' Prăjitura cu Jeleu' la cei de astăzi, trupa VUNK are la activ 15 ani de muzică. Băieții spun că fiecare cântec lansat în această perioadă este o stare prin care au trecut, o stare pe care au trăit-o mai mult prin muzică decât în viața reală. Asigurarea lor este însă cât se poate de fermă – oricâte vremuri ar trece prin ei, nu vor renunța la ironie, la umor, la emoția spusă chiar și cu zâmbetul pe buze. În exclusivitate pentru I wonder, cei mai noi parteneri ai proiectului care oferă speranță copiilor bolnavi de la Fundația Ringier, ne povestesc despre planurile lor și despre modul în care implicarea în cauze sociale face parte tot din asumarea statutului de artist confirmat.

 


I wonder – Va pregătiți de lansarea unui nou album. Spuneți-ne mai multe despre el. Care au fost sursele de inspiratie? Si care a fost cea mai mare provocare?

VUNK – Sunt aproape cinci ani de la ‘Nu scapă nimeni(fără emoții)’, am avut timp să adunăm idei, experiențe, povești despre care să cântăm. Albumul se numește ‘Extrovertit’ și este terapia noastră de a ne exprima niște emoții, poate și mai tare decât pe alte albume. Este o paletă foarte largă de emoții pe care le povestim în piesele de pe albumul acesta, sunt idei pe care nu am știi să le exprimăm mai bine, mai puternic, decât cântând. Sunt 14 piese și fiecare dintre ele spune despre o altă emoție. Avem featuring-uri pe albumul nostru cu Alina Eremia, Irina Rimes, Scarlet Aura, plus încă unul, dar acesta rămâne surpriză.


 

I wonder – Care credeți că este echivalentul vostru muzical din afară ca sound?

VUNK – Sound-ul trupelor rock din România este puțin în urmă față de ce se cântă pe afară. Eu sunt conștient că mai avem mult de lucru și de învățat până la a crea un sound și mai bun, dar, ca mesaj, armonii, atmosferă generală a pieselor, cred că ne apropiem de Keane, Travis, Blur, Killers sau cu atmosfera pozitivă a pieselor Beatles.

 

I wonder – Concertele voastre sunt un real succes atât vizual, cât și ca sunet. Cam cât de mult munciți înainte de un concert? Pregătiri, repetiții, ședințe de brainstorming?

VUNK – Muncim non-stop pentru asta. Căutăm mereu soluții noi, studiem ce fac alți artiști de afară, căutăm idei neconvenționale mai mereu. Asta ne ține foarte conectați la tot ce înseamnă tehnologie acum și cum poate fi ea folosită ca să exprime emoție. În cazul nostru, eu vin cu conceptul, cu ideea de spectacol, iar restul echipei o traduce și o filtrează în felul lui, pe domeniul lui. Lucrăm în echipă și ideea de a crea un spectacol este locul nostru de joacă, ne imaginăm foarte multe și miza noastră este să transformăm cât mai multre din idei în realitate, pe scenă.


I wonder –  Pe 25 mai urmează un super concert Vunk. Ce le pregătiti fanilor?

VUNK – Pentru mine, este cea mai mare provocare de până acum. Fiecare spectacol nou este, dar, de data aceasta, încerc teritorii noi, ca formă de povestire prin muzică, din punct de vedere al regiei și ca prezență pe scenă. Am creat momente de musical original și vom fi aproape 50 de oameni care vom spune o poveste de dragoste, prin piesele noastre. Pentru prima dată într-un concert VUNK, va exista un rol principal feminin, în jurul căreia am scris povestea și care va cânta împreună cu noi, cea mai mare parte a spectacolului.


 

I wonder –  Pregătirea unui concert are parți mai fun și părți mai puțin fun. Care sunt părțile fun?

VUNK – Facem totul cu bucurie, altfel am fi renunțat la asta, așa că momente fun sunt mereu, pentru că le creăm chiar și în cele mai stresante momente. Ultima lună dinaintea spectacolului este foarte încărcată de emoții, de nervi, de gânduri, piedici și soluții care apar pe ultima sută de metri. Toată aceasta lună o vom povesti de la repetiții și ședințe în live-uri pe paginile noastre de Facebook și Instagram, așa că mai bine să le trăim împreună:)


 

I wonder – Între dreptul de a refuza și responsabilitatea de a fi un exemplu, credeți că vedetele/persoanele publice au un rol în educația publicului tânăr?

VUNK – Mai mult decât un rol, cred că au și datoria de a spune ce și cum gândesc. Este un privilegiu să fii persoană publică, dar cred că asta vine și cu niște responsabilități, iar prezența civică cred că este una dintre ele. Tinerii acum sunt mult mai liberi în gândire decât eram noi la vârsta lor, sunt mai activi, mai puternici și mult mai pregătiți să-și spnă părerea în fața oricui.


 

I wonder –  Cum ati primit invitația de a face parte din proiectul I wonder? Ce părere aveți despre conceptul de magazin online cu surprize cu vedete din spatele proiectului I wonder? Ați îndemna și alte vedete să se alature acestei initiative?

VUNK – Mi-a plăcut ideea pentru că este o experiență, nu doar o aprticipare materială sau la nivel de sprijin moral. Cred că oamenii se pot schimba și își pot schimba viața doar ajutați de alți oameni si de experiențele prin care trec. Eu cred foarte tare în genul acesta de interacțiuni.


 

I wonder – Vedetele internaționale sunt sufletul multor campanii umanitare. De ce credeți că unele vedete din România refuză să se implice în proiecte pro bono? Cât de important este pentru o vedetă să se implice în proiecte umanitare?

VUNK – Multe vedete de la noi se iau prea în serios și-și dau prea multă importanță și cred că au ceva de pierdut dacă fac altceva decât se așteaptă publicul lor să facă. Dincolo de funcții sau aure închipuite suntem oameni și atunci când putem ajuta sau când cineva are nevoie de noi, este de datoria noastră să încercăm să-i ajutăm.


 

I wonder – Mulțumim frumos și mult succes la concertul din 25 mai! Vom fi acolo să trăim alături de voi experiența unui eveniment care se anunță senzațional.