Vlăduța Lupău se apropie cu pași repezi de momentul în care-și va ține în brațe primul copil, iar acum trece prin emoții unice. Soțul ei, Adrian, îi este alături și, după cum ne-a povestit în cadrul interviului, nu o lasă să facă niciun efort și o răsfață în permanență. Fire bine organizată, frumoasa artistă s-a gândit și la maniera în care va împleti viața de mamă cu cea de artistă, solista mărturisind că, la început, va apela la ajutorul părinților ei. Ei bine, pe lângă mărirea familiei, cântăreața mai are un motiv de bucurie: în scurt timp se va muta în casa pe care și-a dorit-o dintotdeauna. Din căminul lor nu lipsește, bineînțeles, o cameră destinată copilului, pe care vedeta plănuiește să o decoreze ulterior, în funcție de preferințele moștenitorului ei.