Vladimir Drăghia a semnat cu PRO TV. Actorul va avea două proiecte mari, o emisiune și un serial

.

Vladimir Drăghia va reveni pe micile ecrane. Se pare că actorul se pregătește pentru două proiecte de senzație, la PRO TV. Fostul câștigător al emisiunii Exatlon se pare că va fi prezentatorul noii emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, care se va filma în Republica Dominicană, nu în Africa, așa cum a fost prima ediție.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!


Vladimir Drăghia a semnat cu PRO TV. Actorul va avea două proiecte mari, o emisiune și un serial. Actorul a participat în 2018 Exatlon, iar în 2015 a făcut parte din reality show-ul Sunt celebru, scoate-ma de aici!’, iar acum pare că va fi moderatorul noului sezon al emisiunii. Drăghia s-a făcut remarcat după ce a jucat în serialul Narcisa sălbatică, difuzat pe Antena 1. În ultimii ani, actorul s-a axat mai mult pe viața de familie.

Vladimir Drăghia se întoarce la TV, după o pauză de peste 4 ani. Actorul a decis să revină pe micile ecrane, dar de această dată va avea un rol de moderator. Dacă în trecut a participat la cele mai dificile emisiuni de supraviețuire, de această dată, Vladimir va fi gazda unui reality show la care el a fost concurent.


Citește și; Cum arată apartamentul în care stau Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru.Primele imagini cu locuința nou amenajată 

Citește și: Cum au aflat Alice Cavaleru și Vladimir Drăghia că vor mai avea un copil și cu ce probleme s-au confruntat:'Credeam că are legătură cu infertilitatea'

Citește și: Ce ritual are Delia înainte de fiecare concert:'Mă asigur că…'

Citește și: Ce planuri de viitor are Maria Speranța, fata Adrianei Trandafir:'Asta, cu notorietatea, e povestea mamei. Nu e și a mea'


Vladimir Drăghia a semnat cu PRO TV. Va avea două proiecte mari, o emisiune și un serial

Vladimir Drăghia este unul dintre cei mai apreciați actori din România. În urmă cu patru ani a câștigat primul sezon Exatlon, iar în 2015 a participat la Sunt celebru, scoate-ma de aici!’. Se pare că actorul se întoarce la TV după o pauză de patru ani.

Potrivit Click!, Vladimir Drăghia va fi prezentatorul emisiunii de aventură „Sunt celebru, scoate-mă de aici', care va fi difuzată pe PRO TV. De asemenea, acesta va face parte din distribuția serialului  Clanul’ care va fi difuzat din toamnă, un serial mult așteptat de public. Noul sezon al emisiunii se va filma, se pare, în Republica Dominicană, și nu în Africa, așa cum a fost prima ediție.


Vladimir Drăghia nu mai voia să participe la emisiuni tv

După ce a reușit să supraviețuiască aproape șase luni în Republica Dominicană, fiind concurent la Exatlon, Drăghia nu a mai vrut să mai participe la nicio emisiune. În urmă cu trei ani, după ce a câștigat marele premiu al emisiunii, Vladimir Drăghia declara că nu mai vrea să audă de un nou reality show.

„Nu uitaţi că jumătate de an am fost plecat în Republica Dominicană la Exatlon. După aia, să mă fi chemat şi tot nu m-aş fi dus. Pentru că vreau să stau cu familia. Plus că sunt foarte mulţi actori care au terminat facultatea, care au tot drepul să meargă la casting şi să ia rolurile alea. Eu mă mulţumesc cu ce am, am ajuns să fiu foarte conştient că am avut foarte mult noroc în viaţă şi mi se pare oarecum forţat să le fac pe toate. Ba chiar mai şi triez unele proiecte care-mi vin.Chiar n-aş mai merge la reality show-uri. Sunt bine cu ce fac acum, prezint tot felul de evenimente, sunt imagine pentru tot felul de produse, majoritatea proiectelor pe care le am sunt pe sport, pe familie, pe viaţa pe care o am acum„, declara actorul.


Vladimir va deveni tată pentru a doua oară

Vladimir Drăghia se poate declara un bărbat împlinit atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. Actorul formează un cuplu cu Alice Cavaleru, iar împreună au o fetiță minunată, Zora. Peste câteva luni, cei doi vor deveni părinți pentru a doua oară. Alice este însărcinată,trecând de primul trimestru de sarcină.Peste câteva luni, Alice și Vladimir își vor strânge în brațe copilul. Vladimir și Alice vor mai avea o fetiță.


Facem om nou.
E dovada noastră de speranță într-o lume mai bună. Sperăm ca la plecarea noastră de aici, prin copiii noștri, locul ăsta să fie mai bun, iar la rândul lor, mai departe, să lase mai bine în urma lor. Până atunci, sărbătorim un nou început și ne bucurăm să vă avem alături.

Sursa foto: Facebook