Gheorghe Dinica

Gheorghe Dinica s-a casatorit abia la saizeci de ani, explicand: „Ca barbat, intr-o casatorie trebuie sa ai responsabilitate, iar mie timpul nu-mi permitea. Nu aveam timp sa stau sa repar ferestre, usi sau sa schimb becuri.“ A inceput prin a juca teatru cu trupa de amatori de la Posta, unde lucra la difuzarea presei. Pe vremea aceea era animat de filmele americane care au inceput sa circule imediat dupa razboi, cu actori ca Humphrey Bogart, Bette Davis sau Charlie Chaplin. Cariera cinematografica a inceput in 1963, cu „Strainul“, de atunci si pana azi jucand in peste saizeci de filme. In ziua mor-tii sale, cotidianul american New York Times i-a dedicat un articol amplu, referindu-se la el ca la Robert de Niro al Romaniei. Au punctat, desigur, si prestatiile lui Dinica din filme precum „Youth without Youth“, in regia lui Francis Ford Coppola, sau „L’Homme Press“, in care a jucat alaturi de Anthony Delon. Firea petrecareata a marelui actor a ajuns, se pare si la urechile americanilor. Acelasi cotidian celebru a mentionat obiceiul sau de a se ridica de la masa si a incepe sa cante la restaurantele la care mergea sa cineze. Alaturi de Radu Beligan in "Dupa-amiaza unui tortionar" (2001) In 2006, regizorul Silviu Purcarete i-a propus rolul Mefisto din „Faust“. Dupa primele zile de repetitii, Dinica a cedat: „E prea tarziu pentru mine. Nu mai pot“. Ultimul sau rol in televiziune a fost cel al generalului Vulturesco, din serialul „Aniela“. Gheorghe Dinica, Dorel Visan si Valentin Uritescu in "Turnul din Pisa" (2002) Pasiunea lui Gheorghe Dinica pentru muzica lautareasca s-a materializat in albume precum „Cantece de petrecere“ si „Cantece de petrecere 2“, in colaborare cu bunii sai prieteni, Stefan Iordache si Nelu Ploiesteanu. Una dintre melodiile sale preferate era „Vagabondul vietii mele“ cu versuri ca „Iar cand adorm spre dimineata/ Imi reprosez de la-nceput/ Ca n-am luat totul de la viata/ Si nu i-am dat cat as fi vrut.“ Din fericire, in saptezeci si cinci de ani a luat totul de la viata. A muncit, a ras, a petrecut, a iubit, a hoinarit. Cu Sergiu Nicolaescu in "Orient Express" (2004) Tot intr-un interviu pentru VIVA!, in februarie 2006, actorul povestea de tineretea sa boema: „Pe vremuri, pe langa profesie, acuma nu ca fac din asta cazul vietii, timpul nostru liber se petrecea tot intr-o atmosfera creativa; adica suetele, grupurile, cafenelele, toate astea. Sigur ca era si mai ieftin, erau asa, un fel de mici adunari intre noi, unde fara glume si fara poante nu aveai ce cauta. Se crea un fel de bucurie, de eliberare dupa un efort, dupa un spectacol, mergeai acolo intre prieteni si atmosfera era foarte placuta.“ Oana Popoiag, Fotografii Arhiva Viva!, Cinemagia A jucat zeci de personaje pe scena, a fost protagonistul a numeroase intrigi de film, ne-a tinut cu sufletul la gura pentru atatea deznodaminte, dar am fi vrut ca viata lui, mai spumoasa decat orice fictiune, sa nu aiba sfarsit. In cine o sa mai traga domn’ Semaca? In urma cu fix sapte ani, in luna decembrie a anului 2002, VIVA! realiza un material acasa la Gabriela si Gheorghe Dinica. In vreme ce revista considera ca nu este nevoie de vreun motiv special pentru a-i lua interviu marelui actor, acesta a spus ca nu da interviuri fara a avea un motiv intemeiat. Pe care l-a gasit el insusi. „Nu mai sunt asa dornic de aparitii toata ziua-buna ziua, ca ajung, fara sa vreau, sa ma repet. (...) A fost, ce-i drept, un an mai bogat in evenimente, dar totusi ca sa nu para ca n-am ce face toata ziua decat sa dau interviuri, am zis, hai sa apar in VIVA! cu ocazia zilei mele de nastere...“ In preajma zilei sale de nastere din 2009, maestrul a avut parte de mult mai multe articole decat si-ar fi dorit vreodata. Gheorghe Dinica face parte din acea categorie rara de oameni pe care crezi ca ii stii de cand lumea si de aceea crezi ca sunt nemuritori. Deodata afli ca un asemenea om se lupta pe viata si pe moarte, intr-un pat de spital, cu o boala necrutatoare, care in cele din urma ti-l rapeste. Asa ajungi sa te intrebi „cum, nu mai este?“ Gheorghe Dinica impreuna cu sotia si nepoata acesteia Asa s-a intrebat o lume intreaga atunci cand marele actor s-a stins din viata, lasand in urma o cariera si o viata fascinante. Viata care a inceput printr-o mica smecherie, chiar in ziua de Craciun. Pentru ca nou-nascutul sa castige un an in acte, parintii l-au inregistrat pe 1 ianuarie 1934. Desi Dinica avea sa povesteasca mai tarziu amuzat: „Nu era nimeni la Primarie, toti erau in chefuri si m-au declarat in acte pe 1 ianuarie 1934“. A prins vremuri de razboi, a prins perioade de recesiune, a scapat ca prin urechile acului de propaganda comunista. „Am avut noroc. Nu aratam prea bine la fata si nu poti sa dai la orice derbedeu, asa, ca mine, sa spuna marile idealuri ale Romaniei. Ma uitam la saracii colegi, ce era pe capul lor!“, declara Dinica intr-un interviu din 2004. Distribuit in special in rolurile negative, actorul reusea, nu se stie cum, printr-un cinism haios, sa faca pana si dintr-un escroc un individ simpatic. Cu aceasta impresie ramanea oricine la genericul de final al unor filme precum „Felix si Otilia“, „De ce trag clopotele, Mitica“ sau „Filantropica“.